Copilul își creează mama- F. Dolto part.3


07 Apr 2019

-O altã scrisoare se referã la problema alãptãrii. Cea care ne scrie este însãrcinatã și vã roagã sã-i vorbiți despre avantajele și dezavantajele alãptãrii la sân. Îndepãrtându-ne puțin de la întrebarea propriu-zisã, este de remarcat faptul cã în unele maternitãți se practicã un fel de terorism al alãptãrii: trebuie sã alãptați! Multe femei își fac probleme serioase deoarece își dau destul de repede seama cã nu vor putea face acest lucru.

-Existã însã și situații diametral opuse: unele clinici transmit femeilor care ar dori sã-și alãpteze copilul o anumitã angoasã: „Dacã veți alãpta, nu veți fi niciodatã liberã.“ Cred cã fiecare femeie va reacționa în funcție de modul în care a fost ea însãși hrãnitã: dacã propria ei mamã a alãptat-o la sân sau dacã a regretat cã nu a putut s-o facã… Am cunoscut mame care nu aveau lapte, dar care doreau sã-și alãpteze copilul cu orice preț, deși era clar cã acest mod de hrãnire nu satisfãcea toate nevoile acestuia. E bine ca mamele sã evite ideile preconcepute în aceastã problemã: sã aștepte mai întâi sosirea copilului. Copilul își creeazã mama. Înainte de naștere ea poate sã spunã orice dorește: „Voi face și asta, voi face și asta.“ O datã cu nașterea copilului ea își va schimba complet pãrerile. Deci… ar fi bine sã nu-și mai punã nici un fel de întrebare înainte de venirea lui pe lume. Sã renunțãm la a ne mai face planuri și sã ne trãim bucuriile și necazurile de la o zi la alta.

-Dar acum câteva clipe spuneați cã aceste preocupãri ale mamei se pot datora problemelor pe care ea însãși le-a avut în copilãrie cu propria ei mamã. Mi s-a spus cã aveți o anecdotã pe aceastã temã…

-Este vorba despre o mamă care a nãscut în timpul rãzboiului.. E o poveste extraordinarã, deși un pic cam lungã. Nici mie, care în acea perioadã îmi fãceam specializarea în psihanalizã, nu mi-a venit sã cred. Se întâmpla la spitalul unde, în acea vreme, eram externã. În camera de gardã internul ne spune: „Avem o lehuzã formidabilã, care are lapte suficient pentru a hrãni trei copii…“ În timpul rãzboiului era o mare lipsã de lapte. A doua zi ne spune: „știți ce s-a întâmplat? Ei bine, și-a pus o datã copilul la sân și gata cu laptele…“ Nimeni nu mai înțelegea nimic. Atunci le-am spus: „Trebuie sã vorbeascã cineva cu aceastã femeie. E foarte probabil ca, simțindu-și copilul la sân, sã fi apãrut un sentiment de culpabilitate profundã, datorat faptului cã mama ei nu a alãptat-o.“ Bineînțeles, hohot general în camera de gardã… Ce idei au și psihanaliștii! Trec câteva zile – mergeam la spitalul acela de douã ori pe sãptãmânã: sunt întâmpinatã cu strigãte și mi se dã onorul… „Nu știți ce s-a întâmplat? – Nu, nu știu. – Ei bine, are din nou lapte. – I-am spus totul asistentei, inclusiv ideea dumneavoastrã, mi-a spus internul. Ea a vorbit cu mama, care a început sã plângã în hohote mãrturisindu-i cã a fost abandonatã și cã nu și-a cunoscut niciodatã propria mamã. Atunci asistenta a avut o extraordinarã prezențã de spirit: s-a comportat cu ea ca o mamã. A fost blândã, afectuoasã, i-a spus: «Draga mea, ești fãcutã sã fii o mamã bunã și nu o sã-ți pãrãsești niciodatã copilul și a adãugat: «O sã-ți dau eu biberonul pe care nu ți l-a dat mama ta.» și, dupã ce i-a pus copilul în brațe, a îmbrãțișat-o cu afecțiune și i-a dat și ei un biberon. La puțin timp dupã aceea i-a revenit laptele.” Este o poveste adevãratã.

***textul este preluat din cartea Când apare copilul- Francoise DoltoEu mă opresc aici (pentru moment) cu preluările din această carte, dar pe care o găsești și în librării și în biblioteci (inclusiv cele virtuale) în caz că ești interesant, ca părinte, de lucrare. Desigur o să mai revin cu texte semnate F. Dolto, însă acum condeiul meu are altă preocupare și sursă de inspirație.

O precizare am însă… și vizează subiectul alăptării. Am văzut că este un trend printre mămici să idealizeze acest gest natural. Da, cunosc (și am studiat pe larg) efectele benefice ale alăptării la sân. Da, îmi doresc să îmi alăptez copilul. Dar de aici și până la a transforma ceva natural într-un act “sfânt” e cale lungă. Eu cred că fiecare mamă face ce poate mai bine pentru copilul ei. Unele mame, din motive de sănătate poate, nu pot să alăpteze, și să ferească sfinții să expună vreo mamă o poză cu copilul și biberonul, că atât i-a fost. În nici câteva minute sar toate mămicile în capul ei cu sfaturi de parenting despre beneficiile alăptării. Desigur cele mai aprige datătoare de sfaturi, în general, nu au pregătire nici medicală și nici în psihologia copilului, ci pur și simplu “știu ele” pentru că ele vai, dar vai… alăptează sau au alăptat. Ori asta mie îmi miroase a… micime, ca să nu îi spun altcumva mai dur așa. În plus nu cred că sfătuitoarele își dau cu părerea cu bună intenție (asta e de suprafață și e falsă), ci cred (pe baza studiilor mele) că doar fac gargară, una menită să le confirme lor că sunt mame bune, sau mame mai bune decât o altă femeie care nu poate alăpta. Ori atunci când ai nevoie de confirmare… ceva în tine macină, ceva te râcâie, poate o voce mută ce-ți șoptește că nu ești ceea ce pretinzi. Și evident te doare.

Share

Laura Andreșan

Comments

  1. Alexandra Says: April 8, 2019 at 7:36 pm

    Am alăptat doar 3 luni și jumătate. Nu pentru ca nu am mai vrut, ci pentru ca asa a hotărât micuțul buburuz…asa a fost sa fie… Îmi pare rău? Acum nu (realizez ca am primit o oarecare libertate, incredibil de puțină, dar așa a fost să fie) dar la momentul respectiv am avut un mare sentiment de vinovăție… Nu sunt în stare să-mi hrănesc copilul, nu ma străduiesc suficient de mult, nu mănânc ce trebuie și de aceea nu îi mai place laptele meu, nu ma mai vrea… Si alte câte și mai câte gânduri. Ce m-a făcut sa revin cu picioarele pe pământ a fost chiar bebe, în momentul în care am realizat ca deși nu știu nimic despre cum sa fiu părinte, mamă, buburuzul meu ma învață, tot ce trebuie eu sa fac e sa ma mulez pe nevoile lui și sa fiu atentă la cerințele lui.

    Si mi-am dat seama de la ce a plecat toată panica mea cu alăptatul – în spitalul în care am născut se insista excesiv de mult pe alăptat. La 30 de minute de la naștere, o asistentă a venit sa ma învețe să pun copilul la sân și să îmi explice beneficiile alăptatului. Timp de aproape 2 zile, nu am avut lapte și ca să pot primi o seringă cu formula de lapte praf trebuia timp de 30 de minute sa pun bebele la sân in fața unei asistente, sa ii dovedesc astfel ca am încercat. Abia a 3 a zi, declanșând-se lactația am putut merge acasă. De acolo și sentimentul de obligativitate.

    Ce am învățat într-un an și 10 luni ca mamă (poate ajută pe cineva):
    1. Nu trebuie să-ți faci griji și gânduri negre asa, preventiv…
    2. Întotdeauna copilul te va învața.
    3. Tu ești singura care decide pentru corpul tău.
    4. Alăptatul nu te definește ca mamă. Nu în asta sta definiția de mamă bună /mamă rea.
    5. Orice sfat e binevenit dar doar atunci când îl ceri.
    6. Cerne-ți informația, citește cât mai mult dar ia o decizie care ți pare ca poate fi aplicata în cazul tău.
    7. Fiecare copil e diferit. Fiecare corp e diferit.
    8. Ești puternică și frumoasă. Poți sa faci asta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


1 + 1 =