“Divorțul” de o mamă toxică


28 May 2019

“Nu am vorbit cu ea în cinci ani de zile, și apoi, de nicăieri, m-a sunat. În doar câteva minute și în ciuda terapiei și a banilor investiți în vindecarea mea, eram din nou ca un copil de cinci ani care sărea în sus și în jos de bucurie la vârsta de 42 de ani. Am dezvoltat o amnezie instantanee despre modul în care m-a tratat, iar săptămâna care a urmat m-am dus s-o văd. Am reușit să mă separ de ea la aproape 40 de ani, acum trebuia s-o iau din nou de la capăt. Cât de naivă să fiu?”

Presiunea culturală asupra unei fiice (sau fiu) care se înstrăinează de mama ei (lui) este enormă. Socialul se aliază cu mama; scenariul cultural spune că ea este “cea care ți-a dat viața” sau, în cazul adopției “ți-a dat un adăpost sigur și și-a deschis inima”. În viziunea opiniei publice întotdeauna fiica/fiul este judecată/judecat, cu excepția cazului în care mama este bine cunoscută ca un adevărat criminal sau altceva la fel de grav. Deoarece cultural se consideră că “toate mamele își iubesc copiii și că mama bună este un dat natural”, logica este că dacă există o întrerupere a relației trebuie musai să fie vina fiicei/fiului. Din păcate și mai nociv este faptul că din cauza presiunii socio-culturale fiica/fiul ajunge să se îndoiască de drumul ales spre vindecare.

“Trebuie să recunosc că nu sunt o parte dezinteresată de acest subiect, eu însumi am “divorțat” de mama mea cu 14 ani înainte ca ea să moară. Nu am remușcări: a fost o decizie pe care am gândit-o aproape 20 de ani din viață mea adultă și a fost o decizie extrem de dificilă în special datorită faptului că ea a fost singurul părinte pe care-l aveam în viață de când aveam vârsta de 15 ani. E  clar că lumea m-a judecat și mulți au considerat că “ar trebui să-mi fie rușine totuși”. (…)”

S-ar putea să vă surprindă, având în vedere poziția socială și rușinea asociată cu lipsa de contact copil-părinte, dar această înstrăinare nu este neobișnuită și nici rar întâlnită. Cercetătorii au început recent să se ocupe de acest subiect. Un studiu din 2015 al lui Richard Conti, care s-a axat exclusiv pe studenți și absolvenți de colegiu (și cu un eșantion predominant feminin), a constatat că aproximativ 43,5% dintre subiecți au experimentat înstrăinarea de mamă. El a constatat, de asemenea, că 26,6% din eșantion a raportat o înstrăinarea chiar rigidă/dură fără orice fel de contact, ceea ce a dus la presupunerea că acest tip de distanțare “poate este la fel de comună ca divorțul în anumite segmente ale societății”.

Un alt studiu, condus de Lucy Blake de la Universitatea din Cambridge, a fost realizat în Marea Britanie pe un eșantion de 807 de persoane care au experimentat o înstrăinare familială; dintre aceștia 455 s-au înstrăinat de mamele lor. Cele mai frecvente motive care au fost invocate pentru “divorțul matern” au fost abuzul emoțional (77%), neajunsurile în ceea ce privește rolurile și relațiile familiale (65%), divergențe datorate personalității sau valorilor (53%), neglijarea (45% (47%).

Ca răspuns la întrebarea despre posibilitatea reconcilierii, majoritatea respondenților au fost de acord cu afirmația: “N-am putea avea niciodată o relație funcțională în viitor.” Nu este surprinzător faptul că ceea ce subiecții își doreau de la mamele de care s-au înstrăinat este ceea ce așteaptă oricine de la o mamă: o acceptare pozitivă, iubire necondiționată, căldură, apropiere emoțională, respect, mai puțină critică și judecată, recunoașterea greșelilor și a abuzului acolo unde există.

La ce să te aștepți când “divorțezi de mama ta”

“Când am descis să mă înstrăinez, inițial nimeni nu m-a susținut nici cea mai bună prietenă, nici măcar soțul meu, care credea că datoria mea este să tac și să înghit și să mențin o relație cu ea, pentru că…. e mama mea și e mai bătrână iar eu “trebuie” să fiu mai înțeleaptă. Am vorbit cu cei trei frați ai mei, dar și cu tatăl, cât se poate de sincer despre ceea ce urma să fac, și nu am dispărut din viața ei fără nici o explicație, i-am spus și față în față ce simțeam și i-am scris și o scrisoare. M-am gândit că acționând astfel o să evităm crizele de furie, certurile, dar fără să-mi dau seama începuse deja cel de-al III-lea Război Mondial. Mama mea a început o campanie de victimizare a ei și defăimare a mea, și vorbea despre subiect cu oricine o asculta. Le-a spus celor două surori ale mele și fratelui meu că trebuie să aleagă între noi două, surorile au ascultat-o și au ales-o pe ea, dar fratele meu a avut îndoieli, motiv pentru care ea s-a îndepărtat de el. Unchii și mătușile i-au luat apărarea, iar tatăl meu m-a acuzat că am distrus întreaga familie. Trei ani mai târziu ea…este tot ea, iar acum se folosește de rețelele sociale ca să mă defăimeze și să se victimizeze. Am azi în schimb un beneficiu de pe urma acțiunilor ei. Atât soțul meu cât și cea mai bună prietenă au avut ocazia să-i vadă adevărata față” (…)

Mai jos enumăr câteva lucruri tipice la care să te aștepți atunci când alegi să te înstrăinezi de o mamă toxică.

1-Vei realiza că lipsa de contact nu este răspunsul total- Lipsa de contact îți oferă spațiu să respiri, și o libertate lipsită de manipulare și/sau de abuzul emoțional, însă e doar începutul din procesul de vindecare. În acest proces, cel mai adesea, ai nevoie de ajutor specializat, de un terapeut, care să te sprijine și alături de care să găsești un spațiu de singuranță. Recuperarea este un drum lung pentru majoritatea.

2-S-ar putea să te simți mai rău pentru un timp- Copii care “divorțează” de mame toxice se așteaptă să se simtă ușurați, dar sunt adesea surprinși că împreună cu suspinul de ușurare apar și sentimente de frică, regret, apare izolarea și durerea pierderii. Potrivit cercetării mele, acest lucru nu este nici neașteptat, nici neobișnuit, deoarece neîncrederea în propriile percepții legate de mama toxică și predispoziția la autocritică și îndoială sunt moșteniri tipice primite de la mamele toxice. În ceea ce privește sentimentul pierderii, o fiică mi-a povestit: “Este ca moartea speranței, vezi tu. …. Moartea speranței că vei fi ca toți ceilalți și că te va iubi în cele din urmă

3- Este important și absolut necesar să investești în procesul de vindecare- Din nou, terapia este cea mai bună soluție. Prin vindecare, nu mă refer doar la recuperarea de la tratamentul matern abuziv sau rău de care ai avut parte, ci trebuie să explorezi și să vindeci și modul în care te-ai adaptat la tratamentul respectiv. Scenariile și comportamentele inconștiente ale unui copil neiubit, implementate în copilărie și adolescență, sunt adesea adevărata sursă a incapacității sale de a prospera în viață, de a avea relații sănătoase, și în general de a a trăi o viață de o bună calitate.

Alte situații tipice ce pot să apară după înstrăinarea de o mamă toxică sunt: te poți aștepta la recăderi, la apariția dorinței de a relua contactul și justificarea ei; pot exista chiar situații în care reiei contactul și relația pentru o perioadă; pierderea poate fi extrem de complexă; trebuie să accepți că e necesar să jelești această pierdere; pot apărea crize, adevărate suferințe psihice; apar inevitabil sentimentele de vină și rușine; vor exista persoane care te vor judeca cu siguranță; te vei regăsi printre oameni care au avut parte de alt tip de părinți și te vei simți neînțeles și singur/ă în suferința ta. Citește mai multe despre aceste situații tipice aici-10 Effects of Separating from a Toxic Mother

***Acest articol reprezintă o traducere parțială de pe psychologytoday.com, articolul complet este aici-10 Effects of Separating from a Toxic Mother

***Sursă foto- unsplash.com

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Comments

  1. Super articol ! Multumesc !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


5 + 9 =