Un pic de om…


26 Jun 2019

…îmi privesc puiul la sân și realizez că prin ea cuibul ne-a devenit complet. De fapt, nici nu știam cât de incompleți am fost până nu ne-a învățat ea cum arată întregul. Desigur, sună a clișeu tot ce spun. Știu. Și eu…ca toate mamele, ce să faci 🙂

Cât despre ea… E perfectă, este un pic de om, un pui. Al nostru. Viața noastră e altfel, așa cum nu am reușit să o gândim oricât le-am plănuit noi pe toate 🙂 Ritmul nostru e de trei acum, de trei oameni, și în total de șapte suflete, cu tot cu căței și motan. A venit pe lume…. când a vrut ea, mai exact în luna cireșelor, în vremea în care vezi și bujori în glastre dar și crini regali. Nașterea a decis-o ea, la timpul potrivit ei, o naștere naturală care a decurs lin… la fel ca sarcina. Pentru asta mulțumesc echipei medicale de la Spitalul Polizu, și minunatei mele doctorițe care mi-a fost alături și în sarcină și la naștere. Da, am ales să nasc la stat. De ce?

Consider că astfel de decizii se iau după o consultare cu medicul, și noi am optat pentru această maternitate în urma unei astfel de discuții, și nu vreau să dau sfaturi, dar vă rog, viitoare mămici… ascultați-vă medicul și investiți-l cu încredere, respect și prietenie, și o să vă ajute să alegeți corect și cum să nașteți și unde. Nu vă ghidați după cum fac vedetele sau alte mămici (prietene, etc) pentru că fiecare experiență este unică. Pentru noi a fost, atât sarcina cât și nașterea, iar sprijinul pe care l-am primit de la medic, moașă, asistente a rămas în amintirea noastră ca un lucru de mare preț încărcat cu multă omenie și profesionalism. Pentru tot… suntem recunoscători.

Mulțumim și echipei de la clinica Femme Boutique, unde a fost monitorizată sarcina.

***sursă foto cover- unsplash.com

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


9 + 2 =