Suzeta, gelozia și cordonul ombilical


15 Jul 2019

….puiul meu a luat suzeta. Nu, nu i-a plăcut. Decât pentru vreo 5 minute. Și cam asta face zilnic, are momente când o vrea. Pe ea…suzeta. De obicei după băiță, și o ține cât timp eu îi curăț năsucul, ochișorii etc… Ea, iubirea mea.. vrea suzeta. Puțin, și apoi o scuipă. Dar totuși, o vrea…

Nu e mare chestie, nu? Ce mare scofală. Un bebeluș vrea o suzetă. Tipic, nu? Desigur mai puțin “tipic și normal” pentru mamele alea frustrate care se vor grăbi să acuze, că vai “i-am dat suzeta”, dar ce nu am sân?. Da i-am dat-o, și i-am luat chiar câteva… vreo cinci cred, ca să aibă de unde să aleagă… toate “șmechere” domnule. Mai aveam una primită cadou, una banală, o oarecare (eii nu, chiar), și bineînțeles că pe aia o vrea. Și da am sân, unul chiar productiv (deși am apelat și la nevoie voi mai apela și la completare cu lapte praf, na ca să dau apă la moară dătătoarelor din gură).

Dar revenind la suzetă. Rațional m-am bucurat că a luat-o, că în momentul ăla plângea de mama focului și eu eram pur și simplu terminată. Tot rațional, uneori aș vrea să suzeteze mai mult chestia aia din silicon, că vorba aia mai vreau și eu să fac un duș, cică e vital să mănânci (deși biologia mamelor de nou-născuți 🙂 funcționează după alte reguli). Când am văzut însă că îi cam place de ea… suzeta (inițial o scuipa după o secundă de zici că era otravă, acum o ține rar, dar o ține câteva minute bune) ce credeți?… am fost geloasă. Zici că mă înșela iubitul. Ea, suzeta, devenise… “nesimțita aia movulină” (e mov la culoare) care parcă îmi lua locul. Și nu, fiică-mea nu preferă suzeta în locul sânului meu, dar totuși i-a plăcut de ea. Și a fost de ajuns. Gelozie maică, da gelozie…asta a apărut de nicăieri 🙂 Sufletul îmi zbiera “aoleu, puiul meu a luat suzeta”.

La următoarea masă a puiului meu (după criza de gelozie), după ce i-am vorbit, i-am cântat, și ea s-a săturat și doar îmi suzeta sânul mi-am amintit de movulină. Și am stat și am analizat sărăcia aia de gelozie. Știam de la început că era o trăire irațională, dar asta e, o simțisem, și mie nu-mi place să mă mint singură. Nici să ascund emoțiile în nu știu ce negare. Așadar, analizându-mi trăirile am realizat că de fapt e vorba de control, și de putere. Și de frica de a pierde din putere, în fond nu mai ești atât de puternic atunci când poți să fii ușor înlocuit. Nici control nu mai ai, nu?

Mi-am mai dat seama că dacă la naștere copilului i se taie cordonul ombilical, el tot atunci într-un fel sau altul începe procesul de separare. Desigur este încă dependent de mamă, dar nu cred că putem nega că începe o separare. Nu mai este în corpul mamei, acum poate să respire singur. Și primul plânset, deci prima gură de aer, e primul moment din procesul ăsta de separare. Un proces sănătos, ce trebuie susținut, la fel cum susținem dependența normală a unui nou născut față de un adult, dependență fără de care nu ar putea supraviețui. Totuși, mă repet, începe o separare, un proces care trebuie respectat, un drum natural al creșterii.

Dar oare noi mamele reușim să-l respectăm? Eu sper că da, deși tot eu am fost geloasă pe o suzetă. Iar atunci întrebarea mea este, noi mamele când suntem pregătite să tăiem cordonul ombilical, psihologic vorbind?

Și oare nu ar trebui să o facem zi de zi câte un pic? Ca să aibă de unde să crească puii ăștia ai noștri. Uneori cu o suzetă…

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


8 + 1 =