Omul… ca o ceapă


17 Oct 2019

…căci toți oamenii simt nevoia, după cât se pare înnăscută și deplin imperativă, de a-și imagina eul lor ca pe un întreg. Chiar dacă ideea aceasta fixă le este adesea puternic zdruncinată, ea se reface neîncetat. Stând față în față cu un criminal și privindu-l în ochi, judecătorul aude timp de o clipă cum criminalul grăiește cu propria lui voce (a judecătorului), descoperind și în propriul său interior toate imboldurile, aptitudinile și posibilitățile criminalului, apoi în următoare clipă redevine un întreg, redevine judecătorul, se strecoară înapoi în coaja eului său imaginar și își face datoria condamnându-l pe ucigaș la moarte. Iar când unii oameni deosebiți de dotați și cu o structură deosebit de delicată simt încolțindu-le bănuiala că sufletul lor nu este făcut dintr-o singură bucată, când… își înfrâng ideea fixă a personalității unitare, simțind că sunt compuși din mai multe părți, ca un mănunchi de mai multe euri, atunci nu este nevoie decât să exprime acest lucru, pentru ca majoritatea să-i închidă în ospicii….

Așadar, în momentul în care un om face primul pas, dilatând acea unitate imaginară a eului său până la dualitate, omul acesta devine aproape un geniu, sau cel puțin este o excepție rară și interesantă. În realitate însă niciun eu, nici cel mai naiv, nu este unitar, ci este un univers de o diversitate extraordinară, o mică boltă cerească presărată cu stele, un haos de forme, de trepte și stări, de apucături moștenite și de posibilități. Fiecare individ înclină să considere că haosul acesta este o unitate, vorbind despre propriul său eu ca despre un fenomen simplu, bine închegat și conturat cu claritate, ceea ce este o iluzie necesară pe care o nutrește în mod curent fiecare om, o necesitate la fel de vitală ca respirația și hrana..

Iluzia aceasta se bazează pe o simplă raportare. Trupește omul este unitate, dar sufletește niciodată. În literatură, chiar și în cea mai rafinată, se operează în permanență, conform tradiției, cu personaje aparent întregi, aparent unitare. (…) …există scrieri literare în care autorul încearcă să reprezinte, într-un mod în care nu este întotdeauna pe deplin conștient, complexitatea sufletească ascunsă îndărătul vălului acestui joc al personajelor și caracterelor. Cine vrea să-și dea seama de asta trebuie să ia hotărârea de a renunța în sfârșit să vadă în figurile unei scrieri literare ființe individuale, ci numai părți, laturi sau aspecte diferite ale unei unități superioare.. Cine îl vede pe Faust de pildă în acest fel, constată că Faust, Mefisto, Wagner, și toți ceilalți formează un tot unitar, un suprapersonaj, și abia în cadrul acestei unități superioare poate fi întrevăzută întru câtva adevărata esență a sufletului, nicidecum în fiecare figură în parte. …

…omul este ca o ceapă compusă din multe învelișuri, ca o țesătură compusă din multe fire.

***text preluat din “Lupul de stepă”- autor Hermann Hesse

***sursă foto- unsplash.com

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


5 + 2 =