Seruuus iubirea vieții mele


06 Nov 2019

…mi-e dor să te aud din nou, să îmi țipi iară în ureche “seruuus (servus) iubirea vieții mele”, și apoi să povestim de vreme, de magazin, de strugurii ăia copți și buni și să te frămânți “no, nu știu cum să fac să-ți trimit și țîie fetița mea”. Mi-e dor să vorovim noi doi despre pădurea aia lăsată moștenire de bătrâni și despre care Dragoș tot întreabă, nu de alta dar visează să-și facă o cabană pentru bătrânețe. “No las că m-oi opera și m-oi duce până la Sînmărtin la primărie să mă interesez de acte”. Mi-e dor să-mi zici ce ai mai mâncat, și io să-ți zic că încerc să mă abțin cât pot și cât îmi permite alăptarea ca să mai dau jos din kilogramele din sarcină, și apoi tu să-mi amintești că “oricum ești cea mai faină gagică”. Mi-e dor să-mi povestești ce planuri ai mai făcut cu Rareș, te miri ce mai vreți voi să construiți la casa noastră. Mi-e dor de tine, de noi, de iubirea ta, că alta ca a ta nicicând nu o să mai am, și nimeni nu o să mă strângă în brațe ca tine, și nici un loc nu mai este la fel de sigur ca acolo, unde nu mai pot să fiu…la pieptul tău. Mi-e dor să începi iară să-mi înșiri te miri ce știre de pe la televizorul ăla care eu nu îl pornesc niciodată și tu nu îl opreai nicicând, poate doar uneori de gurile noastre, a mea și a mamei. Mi-e dor și dor o să îmi fie, și e ok, pentru că dorul e ce ne-a rămas. Și ești gândit, și ești iubit în continuare tată, și vei fi gândit și iubit până când te vom întâlni din nou, acolo unde tu ești etern, și unde toți suntem veșnici… doar că unii nu încă.

Mi-e dor de tine, și mă plimb prin oraș și văd porți, ferestre, suporturi de flori sudate de tine. Văd cum ai crescut pe străduțele astea de provincie, și cum orașul a crescut prin mâinile tale. Azi am dat peste o șurubelniță, și avea mirosul tău, că dacă n-ai fi fost tu.. nici trusă cu scule “trebuincioase pentru orice gospodărie” nu aveam în casă.

“Ține-le acolo fată dragă, că nu știi niciodată când îți trebuie. Ia țâne și o ruletă, că potie o ave Dragoș ceva de măsurat vreodată. Ține-o acolo că nu cere de mâncare

Mi-e dor să mâncăm cârnați prăjiți cu ouă, și eu să-ți promit că fac pentru prânz ciorbă din aia cum nu știe nici mama să facă, dar nu-i spunem să nu o necăjim. Mi-e dor să stăm toți patru, eu, Rareș, mama și tu ..tată, dar ultima oară când am fost compleți tu erai plecat deja, și nouă ne-a rămas doar jalea.

În fiecare zi ne amintim ceva despre tine, căci doamne mare avere ne-ai lăsat, saci plini ochi de iubire, hambare pline cu rod și cu bunătate, că mare găzdoi ai mai fost…

Mi-e dor de tine tată drag, mi-e dor de noi…

Mi-e dor să te aud din nou cum închei conversația cu mine… “..vă iubesc, să nu uiți asta. Ai grijă de sorucul (soarele) nostru, să-i mânc eu măiuțul ei”

Copila.. e mare tată, și frumoasă, și nu e drept că o să te cunoască doar povestit. Dar asta e… “viața nu-i dreaptă, și îi grea fetița mea”, de atâtea ori mi-ai spus și io n-am vrut să te cred. Acum te cred, că acum e greu, și nedrept, și doare.

Da.. am grijă de ea, și de mine și de mama și de frate, și de toți…

Tu stai liniștit în lumină, nu te mai frământa.

P.S- Doar am simțit să scriu asta (ca pas în vindecare poate), și așa…de dragul lui și alor mei, că tare îi plăcea să se “arate lumii”. Nu vreau milă, nu mulțumesc. Compasiune am primit și primesc suficientă, de la cei apropiați, de câteva luni, de când suntem în doliu. Vă rog… abțineți-vă de la păreri.

Mulțumesc

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


1 + 9 =