Câteva cuvinte despre autism


24 Nov 2019

… câteva cuvinte despre autism, despre experiența de “a nu fi”, despre teama de imperfectul uman. Deci, despre autism dintr-o perspectivă analitică, așadar fără… vaccin. Lectură cu sens să aveți 🙂

Psihanalistul Thomas Ogden a conceptualizat o modalitate de generare a experienței anterioară pozițiilor postulate de Klein, respectiv poziția autist-contiguă care, conform autorului, operează încă de la naștere și care generează cele mai elementare forme de experiență umană. Vorbim practic de o modalitate dominată senzorial în care cel mai rudimentar sens al sinelui este construit pe baza ritmului senzorial. “În cadrul acestei modalități, ritmicitatea și experiențele de contiguitate senzorială contribuie la cea mai timpurie organizare psihică. În același timp, ritmicitatea și senzațiile de contiguitate la suprafață sunt fundamentale pentru cele mai timpurii relații de obiect ale persoanei: experiența suptului, experiența de a fi ținut, legănat, de a i se vorbi și a i se cânta în brațele mamei. Aceste experiențe sunt “legate de obiect” într-un sens foarte specific și foarte limitat al cuvântului. Relația cu obiectul în această modalitate nu este, desigur o relație între subiecți, ca în modalitatea depresivă, nici o relație între obiecte, ca în modalitatea paranoid-schizoidă. Este mai degrabă o relație de formă cu simțământul de împrejmuire, de acordare cu simțământul de ritm (…) Succesiunile, simetriile, periodicitatea, “modelarea” piele-la-piele sunt toate exemple de contiguități care sunt ingrediente din care apar începuturile experienței de sine rudimentare. Experiența de “sine” în acest moment este pur și simplu aceea a unei stări non-reflexive de “continuare a existenței” senzoriale, derivată din nevoile corporale care devin doar treptat nevoi ale eului pe măsură ce apare gradual o psihologie din elaborarea imaginativă (mamă-bebeluș) a experienței fizice”(T.Ogden, 1989)

Experiențele timpurii de contiguitate senzorială definesc o suprafață (începuturile a ceea ca va deveni un sens al spațiului) pe care este creată și organizată experiența. Aceste experiențe senzoriale sunt mijlocul prin care sunt create cele mai timpurii forme de experiență organizată și organizatoare. Contiguitatea suprafețelor (ex- suprafețe epidermice “modelate”, sunete armonioase, legănat și suport ritmic, forme simetrice) generează experiența unei suprafețe senzoriale mai degrabă decât simțământul a două suprafețe împreunate, fie în opoziție mutual diferențiată, fie în contopire. Practic nu există simțământul de înăuntru și înafară sau de sine și altul, ceea ce este mai degrabă important este tiparul, delimitarea, forma, ritmul, textura, tăria, moliciunea, căldura, răceala, etc. “Tustin (1984) a încercat să ne comunice natura experienței la suprafața pielii copilului cerându-ne să încercăm să simțim scaunul pe care stăm nu ca un obiect, ci pur și simplu ca o impresie senzorială pe pielea noastră: uitați de scaun, în schimb simțiți-vă pielea apăsând pe perna scaunului. Va crea o formă, dacă vă mișcați încolo și încoace, forma se va schimba; aceste “forme” vor fi în întregime personale. În modalitatea autist contiguă nu există nici scaun, nici șezut, ci doar o “impresie senzorială” în cel mai literal sens al cuvântului” (T. Ogden, The Primitive Edge of Experience, 1989, pag 32).

Deși autismul patologic poate fi considerat un tărâm “asimbolic” modalitatea autist-contiguă normală este “presimbolică” prin faptul că unitățile bazate senzorial ale experienței care sunt organizate pregătesc terenul pentru creația simbolurilor, mediate de experiența fenomenelor de tranziție (Winnicott, 1951). Direcția de dezvoltare a acestui proces contrastează cu natura statică a experienenșei asimbolice din autismul patologic, unde efortul este de a menține un sistem închis perfect izolat (în care experiența senzorială nu duce nicăieri, ci numai înapoi la ea însăși). Autismul patologic țintește la eliminarea absolută a necunoscutului și a imprevizibilului.

Predictibilitatea mașinală a experiențelor cu forme și obiecte autiste patologice este un substitut pentru experiențele cu inevitabil imperfectele și incomplet previzibilele ființe umane. Nici o persoană nu poate concura cu capacitatea neschimbătoarelor forme și obiecte autiste de a furniza consolare și protecție absolut sigure.

Experiența de la suprafața pielii are o importanță hotărâtoare în copilăria timpurie, deoarece ea constituie arena unde se realizează o convergență a lunii idiosincratice, presimbolice, de impresii senzoriale ale bebelușului și a lumii interpersonale formată din obiecte care — văzute ca observator extern— au o existență separată de cea a bebelușului și în afara controlului său atotputernic. La acest stadiu, bebelușul fie că va elabora un mod de a fi în lume în relația cu mama și restul lumii obiectuale, fie va elabora modalități dominate senzorial (mai exact o modalitate de a “nu fi”) care sunt create pentru a izola un sine potențial (care nu apare niciodată) de tot ceea ce există în afara lumii sale dominate senzorial. În măsura în care sistemul său corporal este închis față de experiențele reciproc transformatoare cu alte ființe umane, “spațiu potențial” (Winnicott 1971) care ar circumscrie sinele și un altul (un spațiu potențial psihic dintre experiența de sine și percepția senzorială) este absent. Această lume corporală închisă este o lume fără spațiu în care să se creeze o distincție între simbol și simbolizat și deci o lume în care nu există posibilitatea de apariție a unui subiect interpretator, este o lume în care nu există psihic în bebeluș și mamă, în care ar putea fi descoperite și create fenomenele de tranziție.

***preluare din cartea Limita primitivă a experienței- Thomas H. Ogden

***Photo by Nyana Stoica on Unsplash

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


7 + 2 =