Funcția mediului (part.2)


21 Jan 2020

Examinăm psihologia stadiului imediat următor atingerii statutului de unitate al noii fiinţe umane. Se va înţelege că orice precedă atingerea statutului de unitate a fost omis în mod deliberat. Ţin să atrag atenţia totuși că, cu cât mai departe se merge înapoi, cu atât este mai evident că e lipsit de sens a se vorbi despre un individ fără a se postula mereu o adaptare la nevoile individului din partea unui mediu îndeajuns de bun. În stadiul cel mai timpuriu se poate ajunge chiar la o poziţie în care doar observatorul poate distinge între individ și mediu (narcisismul primar); individul nu o poate face și este convenabil, pentru acest motiv, să se vorbească aici despre un aranjament mediu-individ, mai degrabă decât despre un individ.

Dezvoltarea ulterioară atingerii statutului de unitate este încă dependentă de o stabilitate și o simplitate fiabilă a mediului.

Este necesar ca mama să fie capabilă să combine două funcţii și să persevereze cu aceste două funcţii în timp, astfel încât bebelușul să poată avea ocazia să folosească acest aranjament specializat. Ea s-a adaptat la nevoile copilului, în general prin tehnica sa de îngrijire a bebelușului (vezi A. Freud, 1953), și copilul a ajuns să recunoască această tehnică drept o parte a mamei, exact cum sunt faţa ei, urechea ei, colierele pe care le poartă și atitudinile sale diverse (afectate de grabă, angoasă, grijă, emoţie etc.). Mama a fost iubită de bebeluș ca aceea care a întrupat toate acestea. Termenul afecţiune apare aici, și exact aceste calităţi ale mamei sunt întrupate în obiectul pe care atât de mulţi bebeluși îl mânuiesc și îl îmbrăţișează. Mama a constituit în același timp și obiectul atacurilor din timpul fazelor de tensiune pulsională. Se poate observa că fac o diferențiere între funcțiile mamei în concordanță cu starea fie liniștită, fie excitată a bebelușului. Mama are două funcţii corespunzătoare stărilor liniștită sau excitată ale copilului. În sfârșit, este amenajată scena pentru ca aceste două funcţii ale mamei să se întâlnească în mintea copilului. Exact în acest punct pot apărea cele mai mari dificultăţi și acestea sunt în mod special studiate în lucrările de pionierat ale lui Melanie Klein, care nu au fost nicăieri mai bogate sau mai productive ca în acest domeniu.

Bebelușul uman nu poate accepta faptul că această mamă, care este atât de valorizată în fazele liniștite, este persoana care a fost și va fi atât de neîndurător atacată în fazele de excitaţie.

Bebelușul, fiind o persoană întreagă, este capabil să se identifice cu mama, dar nu există încă o distincţie clară pentru bebeluș între ceea ce este în intenţie și ceea ce se întâmplă cu adevărat. Funcţiile și elaborările imaginative ale acestora nu sunt încă clar diferenţiate drept realitate sau fantasmă. Este uimitor ce are de îndeplinit bebelușul, chiar în acest moment.

Să vedem ce se întâmplă dacă mama „liniștită“ susţine situaţia în timp, astfel încât bebelușul poate experimenta relaţii „excitate“ și întâlni consecinţele lor.

În termenii cei mai simpli posibili, bebelușul excitat, abia știind ce se întâmplă, ajunge purtat de pulsiunea brută și de idei puternice de tipul celor care aparţin pulsiunii. (Trebuie să presupunem o hrănire relativ satisfăcătoare sau o altă experienţă pulsională.)

Vine un moment pentru bebeluș ca el să vadă că există două folosiri complet diferite ale aceleași mame. A apărut un nou fel de nevoie bazată pe impuls și pe tensiunea pulsională care caută ușurare, și asta implică un apogeu sau un orgasm. Acolo unde există o experienţă orgastică, există neapărat o creștere a suferinţei la frustrare. O dată ce excitaţia a fost pornită și tensiunea a crescut, riscul a intrat și el în joc.

Cred că este necesar să ne asumăm faptul că trebuie experimentate multe până când să poată fi simţită pe deplin implicaţia tuturor celor descrise aici.

După cum am spus, se întâmplă două lucruri. Unul constă în percepţia identităţii celor două obiecte, mama din fazele de liniște și mama folosită și eventual atacată în apogeul pulsional. Celălalt este începutul recunoașterii existenţei ideilor, fantasmelor, elaborării imaginative a funcţiei, al acceptării ideilor și fantasmelor legate de faptul propriu-zis, fără să fie confundate cu faptul în sine.

Un progres atât de complex în dezvoltarea emoţională a individului nu poate fi făcut fără ajutorul unui mediu îndeajuns de bun. Acesta din urmă este reprezentat de supravieţuirea mamei. Nu este permisă dispariţia mamei până când copilul nu și-a adunat suficient material mnezic.

Mi se pare că unul dintre postulatele teoriei lui Klein, ar fi cel că individul uman nu poate accepta faptul brut al relaţiei stimulate, pulsionale sau al atacului asupra mamei „liniștite“. Integrarea în mintea copilului a scindării între mediul de îngrijire și mediul excitant (cele două aspecte ale mamei) nu poate fi făcută în afara unei îngrijiri materne îndeajuns de bune și a supravieţuirii mamei pe o perioadă suficientă de timp.

Să gândim acum în termenii unei zile, cu mama susţinând situaţia, presupunând că într-un anumit moment timpuriu al zilei bebelușul are o experienţă pulsională. De dragul simplităţii, mă gândesc la o hrănire, pentru că aceasta stă cu adevărat la temelia întregii chestiuni. În cadrul acesteia apare un atac canibalic neîndurător, care în parte se arată în comportamentul fizic al bebelușului, și în parte este o chestiune de elaborare imaginativă proprie copilului a funcţiei fizice. Bebelușul pune unu și cu unu împreună și începe să vadă că rezultatul este unu și nu doi. Mama relaţiei de dependenţă (anaclitice) este de asemenea și obiectul iubirii pulsionale (determinată biologic).

Bebelușul este amăgit de hrănirea în sine; tensiunea pulsională dispare, iar bebelușul este atât satisfăcut, cât și păcălit. Se presupune cu prea mare ușurinţă că mâncarea este urmată de satisfacţie și somn. Adeseori apare disconfortul după această amăgire, mai ales dacă satisfacţia fizică jefuiește prea repede copilul de pofte. Copilul este astfel lăsat cu: agresiunea nedescărcată – deoarece nu a fost folosit în procesul hrănirii nici prea mult erotism muscular sau impuls primitiv (sau motilitate); sau cu o senzaţie de „hodoronc-tronc“, din moment ce sursa poftei de viaţă a dispărut brusc și bebelușul nu știe dacă aceasta se va întoarce. Toate acestea apar clar în experiența analitică clinică și, cel puţin, nu sunt contrazise de observarea directă a bebelușilor.

Dar nu putem face faţă prea multor complicaţii deodată. Să luăm drept sigur că bebelușul a experimentat descărcarea pulsională. Mama susţine situaţia, ziua continuă și bebelușul își dă seama că mama „liniștită“ a fost implicată în întregul val al experienţei pulsionale, și a supravieţuit. Aceasta se repetă zi după zi, și duce, până la urmă, la apariţia recunoașterii de către bebeluș a diferenţei între ceea ce este numit fapt și fantasmă, sau realitate interioară și exterioară.

Va urma…

Citește și:Poziţia depresivă în dezvoltarea emoţională normală- part1 (D.W Winnicott)

-Anxietatea depresivă (part.3)

-Apărarea maniacală. Lumea interioară examinată (part.4)

-Reacția la pierdere. Conceptul de “sân bun” (part.5)

***text preluat din scrierile psihanalistului D.W Winnicott

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


2 + 2 =