Anxietatea depresivă (part.3)


24 Jan 2020

O chestiune mult mai complexă așteaptă acum să fie descrisă. Experienţa pulsională aduce bebelușului două tipuri de anxietate. Prima este cea pe care am descris-o: anxietatea faţă de obiectul iubirii pulsionale. Mama nu mai este după la fel, ca și înainte. Dacă dorim, putem folosi cuvinte pentru a descrie ceea ce simte și spune bebelușul: există un gol acolo unde înainte era un corp plin de bogăţie. Există o sumedenie de alte feluri în care se poate exprima acest lucru, în funcţie de modul în care permitem bebelușului să mai crească câteva săptămâni și să aibă idei ceva mai complexe.

Cealaltă anxietate este faţă de propriul său interior. Bebelușul a trăit o anumită experienţă și nu se mai simte ca înainte. Ar fi foarte potrivit să comparăm acest fapt cu schimbarea în bine sau în rău la adult, în urma experienţei sexuale. Să nu uităm că mama este cea care susţine în permanenţă situaţia. Fenomenele interioare personale ale bebelușului necesită acum studiu detaliat.

Să continuăm să folosim (ca exemplificare) experienţa hrănitului. Bebelușul ia înăuntru lucruri. Aceste lucruri sunt simţite ca fiind bune sau rele în funcţie de faptul de a fi fost introduse înăuntru în timpul unei experienţe pulsionale satisfăcătoare sau în timpul unei experienţe complicate de o supărare excesivă datorată frustrării.

O anumită cantitate de supărare este desigur prezentă chiar în hrănitul satisfăcător.

Suprasimplific fenomenul interior aici, dar voi reveni asupra acestuia mai târziu, pentru a realiza o evaluare mai aprofundată a fantasmelor bebelușului despre interiorului sinelui, cu forţele combative din acesta și sistemele de control ale acestuia.

Putem vorbi despre ideile bebelușului despre interior, de vreme ce am postulat atingerea statutului de unitate al acestuia; bebelușul a devenit deja o persoană cu o membrană limitantă, cu un înăuntru și un afară.

În cadrul ideii pe care o urmărim, bebelușul acesta, după hrănire, pe lângă faptul de a avea cunoștinţă despre golul imaginat în corpul mamei este de asemenea foarte prins în lupta din interiorul sinelui, o luptă între ceea ce este simţit ca fiind bun, asta însemnând auto-suportiv, și ceea ce este simţit ca fiind rău, adică persecutor pentru sine.

O situaţie complexă a fost creată în interior, iar copilul nu poate decât să aștepte rezultatul, exact așa cum rezultatul digestiei trebuie să fie așteptat după o hrănire. O sortare survine cu siguranţă, printr-un proces silenţios care are o viteză a lui. Elementele suportive și cele persecutoare ajung să fie legate unele cu altele, aceasta întâmplându-se relativ independent de controlul intelectual, și conform modelelor personale care se dezvoltă treptat, până ce o anumită formă de echilibru este atinsă, care are ca rezultat faptul că bebelușul reţine sau elimină în funcţie de nevoile interioare. O dată cu eliminarea, bebelușul câștigă un plus de control, de vreme ce eliminarea implică la rândul ei funcţiuni corporale. Dar, în timp ce în procesele fizice ale digestiei vom vedea doar eliminarea unui material nefolositor, în procesele imaginative eliminarea are atât un potenţial bun, cât și unul rău.

Voi omite în mod deliberat referirea la experienţele anale și uretrale ca tipuri în sine de satisfacţie pulsională, de vreme ce aprecierea acestora aparţine unui alt subiect; în acest context experienţele anale și uretrale reprezintă partea de eliminare a întregului proces de ingestie și digestie.

În toate acestea mama susţine situaţia în timp. Și astfel se desfășoară ziua bebelușului cu digestia fizică și cu o elaborare corespunzătoare ce are loc în interiorul psihicului. Această elaborare are nevoie de timp, iar bebelușul nu poate decât să aștepte rezultatul, abandonat pasiv celor ce se petrec în interior. În sănătate, această lume interioară personală devine nucleul infinit de bogat al sinelui.

Spre sfârșitul acestei zile din viaţa oricărui bebeluș sănătos, ca un rezultat al muncii interioare efectuate, acesta are atât bun cât și rău de oferit. Mama preia binele sau răul și se așteaptă de la ea să știe ce este oferit ca bun și ce este oferit ca rău. Este vorba despre primul „oferit“ și fără acest oferit nu există nici un primit adevărat. Toate acestea sunt chestiuni practice, de zi cu zi, atât ale îngrijirii copilului, cât și ale analizei.

Bebelușul care este binecuvântat cu o mamă care supravieţuiește, o mamă care recunoaște un gest de dar atunci când este făcut, se află acum în poziţia de-a face ceva în legătură cu acel gol, golul din sân sau din corp, făcut în mod imaginar, în momentul pulsional originar. Aici își au locul termenii de reparaţie și restituţie, termeni care înseamnă atât de mult în cadrul corect, dar care devin atât de ușor clișee în cazul unei folosiri neglijente. Gestul de dar poate să ajungă la gol, dacă mama își joacă rolul ei. 

  • Aţi putea remarca de ce am insistat pe importanţa susţinerii în timp a situaţiei, de către mamă. Este astfel iniţiat un ciclu benign. Printre toate complicaţiile putem discerne: O relaţie între bebeluș și mamă complicată de experienţa pulsională; O percepţie neclară a efectului (golul); O elaborare interioară, rezultatele experienţei fiind sortate; O capacitate de a da, datorată sortării în interior a ceea ce este bun de ceea ce este rău; Reparație.

Rezultatul întăririi zi de zi a acestui cerc benign este acela că bebelușul devine capabil să tolereze golul (rezultat al iubirii pulsionale). În acest loc este începutul sentimentului de vinovăţie. Acesta este singurul sentiment de vinovăţie adevărat, de vreme ce vinovăţia implantată este neautentică pentru sine.

Sentimentul de vinovăţie începe prin aducerea împreună a celor două mame, și a iubirii liniștite și a celei excitate, și a iubirii și urii, și acest sentiment crește treptat pentru a ajunge o sursă normală și sănătoasă de activitate în relaţii. Aceasta este una dintre sursele de putere și de contribuţie socială, cât și de performanţă artistică (dar nu de artă în sine, aceasta avându-și rădăcinile la un nivel mai profund).

Importanţa remarcabilă a poziţiei depresive este, prin urmare, evidentă, iar această contribuţie a lui Melanie Klein la psihanaliză este o adevărată contribuţie atât la creșterea societăţii, cât și la îngrijirea și educaţia copilului. Copilul sănătos are o sursă personală a sentimentului de vinovăţie, și nu trebuie să fie învăţat să se simtă vinovat sau preocupat. Desigur, o parte dintre copii nu sunt sănătoși în acest sens, nu au atins poziţia depresivă și trebuie să fie învăţaţi să distingă binele de rău. Acesta este un corolar al primei afirmaţii. Cel puţin teoretic însă, fiecare copil are un potenţial pentru dezvoltarea sentimentului de vinovăţie. În practica clinică întâlnim copii care nu prezintă sentimentul de vinovăţie, dar nu există nici un copil incapabil să găsească un sentiment personal de vinovăţie, dacă i se oferă, până nu e prea târziu, ocazia de a achiziţiona poziţia depresivă. În cazurile borderline observăm această dezvoltare având loc în afara analizei, ca de exemplu în observarea copiilor antisociali, aflaţi sub îngrijire în școli speciale, pentru așa-numiţii dezadaptaţi.

În cadrul operării cercului benign, îngrijorarea devine tolerabilă pentru bebeluș printr-o recunoaștere înmugurindă a faptului că, în timp, se poate face ceva cu golul și cu variatele efecte ale impulsului Se-ului asupra corpului mamei. Astfel, instinctul devine mai liber și pot fi asumate riscuri mai mari. Este generată o vinovăţie și mai mare, dar urmează și o intensificare a experienţei pulsionale cu elaborarea sa imaginativă, astfel încât rezultă o lume interioară și mai bogată, urmată le rândul ei de un potenţial mai mare de a dărui.

Observăm acest fapt în mod repetat în analiză, în momentele în care poziţia depresivă este atinsă în transfer. Observăm o exprimare a iubirii, urmată de angoasă în legătură cu analistul, și de asemenea de temeri hipocondriace. Sau observăm, mai pozitiv, o relaxare a instinctului și o evoluţie spre îmbogăţirea personalităţii și spre o creștere a puterii sau a potenţialului de contribuţie socială, în general.

Se pare că, după un timp, individul poate construi amintiri ale experienţelor simţite ca fiind bune, astfel încât experienţa mamei susţinând situaţia devine o parte a sinelui, este asimilată în eu. În acest fel mama propriu-zisă devine din ce în ce mai puţin necesară. Individul obţine un mediu intern. Copilul devine astfel capabil să găsească noi experienţe susţinătoare ale situaţiei și devine capabil în timp să preia funcţia de a fi la rândul său o persoană susţinătoare a situaţiei pentru altcineva, fără neplăcere.

Câteva lucruri remarcabile emerg din acest concept al cercului benign al poziţiei depresive

1. Când cercul benign este rupt și când mama susţinătoare a situaţiei nu mai este un fapt, atunci are loc o desfacere a proceselor, având ca rezultat mai întâi inhibarea instinctului și sărăcirea personală generală, și apoi pierderea capacităţii de a simţi vinovăţia. Acest sentiment de vinovăţie poate fi recuperat, dar aceasta doar prin restabilirea realităţii unei mame îndeajuns de bune, care să susţină situaţia. Fără sentimentul de vinovăţie, copilul poate continua cu gratificări senzuale pulsionale, dar pierde capacitatea de simţire afectuoasă.

2. Pentru o lungă perioadă de timp, copilul mic are nevoie de cineva care să fie nu numai iubit, ci care să accepte și puterea copilului (fie acesta fată sau băiat), în termenii oferirii cu rol reparator sau de restituţie. Cu alte cuvinte, copilul mic trebuie să continue să aibă ocazia de a da în legătură cu vinovăţia aparţinând experienţei pulsionale, deoarece aceasta este calea de a crește. Este implicată aici o dependenţă de un ordin înalt, dar nu dependenţa absolută a celor mai timpurii faze.

Acest „oferit“ este exprimat în joc, dar la început jocul constructiv trebuie să aibă în apropiere persoana iubită, aparent implicată, dacă nu chiar apreciativă faţă de achiziţia constructivă din joc. Este un semn sigur de lipsă de înţelegere pentru copiii mici (sau pentru copiii derivaţi care necesită experienţe curative regresive), când un adult se gândește să ajute prin a da, eșuând în a observa importanţa principală a faptului de a fi acolo pentru a primi.

3. Dacă fenomenele interioare dau bătaie de cap, copilul (sau adultul) înăbușă întreaga lume internă și funcţionează la un nivel scăzut de vitalitate. Dispoziţia este depresivă. În descrierea mea, este pentru prima dată când leg termenul de depresie în mod inerent de conceptul de poziţie depresivă.

Depresiile care sunt întâlnite în clinica psihiatrică nu sunt în principal de tipul care este legat de „poziţia depresivă“. Ele sunt asociate mai mult cu depersonalizarea, sau cu lipsa de speranţă în privinţa relaţiei de obiect, sau cu un sentiment de inutilitate care rezultă din dezvoltarea unui sine fals. Aceste fenomene aparţin erei de dinaintea aceleia a poziţiei depresive din dezvoltarea individului.

Va urma…

Citește și:Poziţia depresivă în dezvoltarea emoţională normală- part1 (D.W Winnicott)

-Funcția Mediului (part.2)

-Apărarea maniacală. Lumea interioară examinată (part.4)

-Reacția la pierdere. Conceptul de “sân bun” (part.5)

***text preluat din scrierile psihanalistului D.W Winnicott

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


4 + 7 =