Apărarea maniacală. Lumea interioară examinată (part.4)


24 Jan 2020

Apărarea maniacală

În cadrul gestionării de către individ a acestei dispoziţii depresive care este asociată specific cu anxietăţile poziţiei depresive, există și binecunoscuta vacanţă de la depresie reprezentată de apărarea maniacală. În apărarea maniacală, tot ceea ce este serios este negat. Moartea devine vitalitate exagerată, liniștea devine zgomot, nu există nici grijă, nici preocupare, nici muncă constructivă și nici plăcere liniștită. Aceasta este formaţiunea reacţională asociată cu depresia și necesită să fie examinată ca și concept de sine stătător. Prezenţa sa clinică implică faptul că poziţia depresivă a fost atinsă, și că poziţia depresivă este mai degrabă ţinută în frâu și negată, decât pierdută.

Diagnosticul cel mai comun într-o clinică medicală pediatrică este ceea ce obișnuiam să numesc (în 1930, înainte de a întâlni ideile lui Klein) „agitaţie anxioasă comună“ și aceasta este o stare clinică în care negarea depresiei este trăsătura principală. Această boală trece uneori neobservată la copil, de vreme ce este ascunsă în spatele rapidităţii și neliniștii care este proprie vârstei mici. Ca boală, agitaţia anxioasă comună corespunde stării hipomaniacale a adulţilor, aceea care aduce o dată cu sine multe și variate tulburări psihosomatice.

Neliniștea maniacală trebuie să fie diferenţiată de neliniștea persecutoare, de exaltare și de manie.

Lumea interioară examinată

Acum, foarte pe scurt, voi trece la o examinare mai aprofundată a fenomenelor lumii interioare. Acesta este de fapt un subiect cu adevărat mare. Voi reaminti că am simplificat în mod deliberat descrierea prin tratarea poziţiei depresive în termeni de hrănire și de lucruri introduse de copil înăuntru în timpul hrănirii. Dar aceasta nu este doar o chestiune de hrănire sau de lapte și mâncare. Este vorba despre experienţe pulsionale de toate felurile, iar obiectele bune și rele se dovedesc a fi sentimentele bune sau rele care rezultă din viaţa pulsională a individului, elaborate imaginativ. Este necesară o formulare mult mai complexă, chiar într-o scurtă prezentare cum este cea de aici.

Lumea interioară a individului se construiește în trei feluri principale

A. Experienţe pulsionale.
B. Lucruri încorporate, ţinute sau eliminate.
C. Relaţii și situaţii întregi, introiectate în mod magic

Dintre cele trei tipuri, primul este fundamental tuturor fiinţelor umane de pretutindeni. Cel de-al doilea este mai mult sau mai puţin similar bebelușilor de peste tot, deși, bineînţeles că observatorii pot vedea diferenţe (sân, biberon, lapte, banană, lapte de nucă de cocos, bere etc.) în funcţie de obiceiurile prevalente în acea perioadă în cultură. Cel de-al treilea este în mod esenţial personal, aparţinând individului în cadrul dat, incluzând întâmplările cu mama, îngrijitoarea, mătușa, în casa, bordeiul, cortul dat, cu realitatea așa cum se prezintă ea în fapt. Ar trebui incluse aici starea de anxietate, dispoziţia mamei, faptul de a nu se putea pune bază pe ea, cât și îngrijirea ei maternă îndeajuns de bună. Tatăl intră în scenă indirect ca soţ, sau direct ca substitut de mamă.

Pentru a lega lumea interioară a poziţiei depresive de lucrările lui C. G. Jung și ale psihologilor analitici despre arhetipuri, trebuie să încercăm un studiu doar al primului grup. Ceea ce se întâmplă aici aparţine naturii umane în general și furnizează baza pentru ceea ce este comun viselor, artelor, religiilor și miturilor lumii, indiferent de timp. Acesta este materialul naturii umane, sigur, doar în măsura în care individul a fost adus până la achiziţionarea poziţiei depresive. Acesta nu reprezintă întreaga lume interioară a copilului, iar noi nu putem neglija în munca noastră clinică, celelalte două grupuri.

Indiferent de ceea ce găsim ca organizări arhetipale în lumea interioară, trebuie să ne reamintim că schimbările terapeutice permanente pot fi realizate doar prin experienţe pulsionale noi, iar acestea sunt la îndemână doar atunci când survin în cadrul nevrozei de transfer a unei analize; noi nu schimbăm arhetipurile unui pacient arătându-i acestuia că fantasma lui este la fel ca și în mitologie.

Atunci când studiem lumea interioară a individului care a obţinut poziţia depresivă, vedem:

  • Forţe combative (grupul A).
  • Obiecte sau material al obiectelor bune sau rele (grupul B).
  • Material perceput drept bun, introiectat pentru îmbogăţire și stabilizare personală (grupul C).
  • Material perceput drept rău, introiectat pentru a fi controlat (grupul C).

Atunci când spunem că, în terapie, schimbările reale privitoare la grupurile A și B vin din munca în transfer, știm că este implicată o succesiune ordonată, deși cunoaștem complexitatea sa infinită în orice caz dat, chiar în acela în care pacientul este un copil mic.

Analiza sadismului oral în transfer este cea care ușurează, economic, potenţialul persecutor din lumea interioară a pacientului.

Tipuri de apărare

Una dintre apărările împotriva anxietăţii depresive este o inhibiţie relativă a pulsiunii în sine, care oferă o diminuare cantitativă a tuturor sechelelor experienţelor pulsionale.

Alte mecanisme de apărare folosite în lumea interioară sunt:

  • Controlul global, crescut progresiv (dispoziţie depresivă).
  • Departamentalizarea.
  • Încapsularea.
  • Introiectarea unui obiect idealizat.
  • Ascunderea în secret a lucrurilor bune.
  • Proiecţia magică a binelui.
  • Proiecţia magică a răului.
  • Eliminarea.
  • Negarea.

A acoperi tot acest teren este ca și cum s-ar acoperi întreaga gamă a jocului copilului; de fapt, este exact același lucru, de vreme ce toate acestea apar în joc. Este prea simplu pentru un individ să obţină o ușurare temporară a încapsulării unei grupări prin proiectarea acesteia. Rezultatul este însă o stare delirantă, pe care noi o numim nebunie, în afara cazului în care realitatea externă se întâmplă să furnizeze un exemplu perfect al materialului care este proiectat.

Mai trebuie menţionată o complicaţie. S-a observat deja că această construire a lumii interioare prin nenumărate experienţe pulsionale a început mult înaintea erei pe care o examinăm. Bebelușul uman ajunge să existe, format de experienţele care constituie viaţa de sugar, pulsionale sau non-pulsionale, excitate sau liniștite cu mult înainte de șase luni. În baza acestora se poate susţine că unele dintre lucrurile despre care vorbim debutează de la naștere sau din epoca de dinainte de naștere. Asta nu înseamnă totuși să discutăm despre poziţia depresivă în sine în aceste luni sau săptămâni timpurii de viaţă, deoarece poziţia depresivă depinde de dezvoltarea unui simţ al timpului, de o apreciere a diferenţei între realitate și fantasmă, și, mai presus de orice, de integrarea individului. Este foarte dificil să nu ridici nici o obiecţie la toate aceste lucruri, să vezi mama susţinând situaţia și bebelușul folosind din plin acest fapt, poate doar cu excepţia unui bebeluș suficient de mare pentru a se juca de-a aruncatul obiectelor.

(Am urmărit un bebeluș de 12 săptămâni punându-și degeţelul în gura mamei ori de câte ori îl hrănea la sân. Era foarte bine îngrijit și este în prezent cel mai frumos băiat de zece ani pe care îl cunosc. Este tentant de spus că poate se afla la timpul poziţiei depresive; dar aici trebuie luate în considerare toate procesele particulare de identificare și, pe lângă asta, nu este obișnuit ca aceasta să survină atât de devreme cum ar fi la 12 săptămâni, și chiar foarte rar mai timpuriu de atât. Trebuie de asemenea să remarcăm aparenta integrare care provine mai degrabă dintr-o gestionare fiabilă decât din achiziţionarea reală a integrării în independenţă).

Dacă nu s-ar începe prin a se investiga poziţia depresivă, ci originea atât a persecutorilor, cât și a forţelor suportive din Eu, atunci va fi necesar studiul unei perioade mult mai timpurii decât cea de-a doua jumătate a primului an de viaţă. Dar astfel se ajunge de asemenea și la neintegrare, la o lipsă de sens a trăitului în corp, la o estompare a limitelor între fantasmă și realitate și, mai presus de toate, se ajunge la dependenţa de mama care susţine în permanenţă copilul și, în cele din urmă, la ceea ce poate fi numit dubla dependenţă în care dependenţa este absolută deoarece mediul nu este perceput.

Dar voi părăsi psihologia extrem de complexă a formării timpurii a elementelor benigne și a celor persecutoare și îmi voi urma intenţia iniţială care este aceea de a începe discuţia din punctul în care individul devine un întreg, o unitate, și de a trata cu chestiuni importante care apar inerent în urma aces- tui stadiu, în sănătate.

Va urma…

Citește și:Poziţia depresivă în dezvoltarea emoţională normală- part1 (D.W Winnicott)

-Funcția Mediului (part.2)

-Anxietatea depresivă (part.3)

-Reacția la pierdere. Conceptul de “sân bun” (part.5)

***text preluat din scrierile psihanalistului D.W Winnicott

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


6 + 1 =