Reacția la pierdere. Conceptul de “sân bun” (part.5)


27 Jan 2020

Munca lui Melanie Klein a îmbogăţit înţelegerea pe care a ne-a oferit-o Freud în ceea ce privește reacţia la pierdere. În cazul în care poziţia depresivă a fost obţinută și stabilită pe deplin, atunci reacţia la pierdere este cea de supărare sau tristeţe. Acolo unde există un anumit grad de eșec al poziţiei depresive, rezultatul pierderii este depresia. Doliul însemnă că obiectul pierdut a fost introiectat în mod magic și (așa cum a arătat Freud) acolo este supus urii. Se presupune că aceasta înseamnă că este pus în contact cu elementele persecutoare interne. În mod accidental, echilibrul de forţe al lumii interioare este deranjat prin acest proces, astfel că elementele persecutoare sunt amplificate, iar forţele benigne sau suportive sunt slăbite. Aceasta reprezintă o situaţie de pericol, iar mecanismul de apărare, reprezentat de o amorţire generală, produce o dispoziţie depresivă. Depresia este un mecanism curativ; ea acoperă câmpul de bătălie cu un fel de pâclă, permiţând o sortare într-un ritm redus, pentru a da timp tuturor mecanismelor de apărare posibile să fie aduse în joc, și o elaborare, astfel ca în cele din urmă să poată avea loc o recuperare spontană. Clinic, depresia (de acest fel) tinde să se destrame, conform unei binecunoscute observaţii psihiatrice.

La subiectul la care poziţia depresivă este stabil achiziţionată se acumulează ceea ce am numit grupul C (Relaţii și situaţii întregi, introiectate în mod magic) de introiecţii sau amintiri ale experienţelor bune și ale obiectelor iubite, iar acestea abilitează subiectul să se descurce în cele din urmă, chiar și fără susţinerea mediului. Iubirea pentru reprezentarea internă a unui obiect extern pierdut poate diminua ura faţă de obiectul iubit introiectat a cărui pierdere a dat naștere urii. În acest fel sau în altele, doliul este trăit și perlaborat, iar supărarea poate fi simţită ca atare.

Jocul copilului cu aruncatul obiectelor, asupra căruia am insistat, este un indicator al capacităţii crescânde a copilului de a stăpâni pierderea și este, în consecinţă, un indicator al înţărcatului. Acest joc indică întrucâtva gradul de introiecţiei al grupul C.

Conceptul de “sân bun”

Să discutăm, în cele din urmă, despre termenul de „sân bun“.

Din punct de vedere extern, un sân bun este acela care după ce a fost mâncat, așteaptă să fie reconstruit. Cu alte cuvinte, se dovedește a fi nici mai mult, nici mai puţin decât mama susţinând situaţia în timp…De vreme ce sânul bun este un fenomen interior (presupunând că individul a achiziţionat poziţia depresivă), pentru a înţelege conceptul, trebuie să aplicăm principiul nostru referitor la cele trei grupuri.

Grupul A-Experiențe pulsionale- În acest grup, folosirea termenului de sân bun nu este de nici un folos. Ne putem referi în schimb la o experienţă arhetipală, sau la o experienţă pulsională satisfăcătoare.

Grupul B-Lucruri încorporate, ținute sau eliminate- Aici nu există un sân bun recunoscut ca atare, de vreme ce, bun fiind, este mâncat, sperăm, cu bucurie. Nu va exista un material al sânului care să fie recunoscut ca atare. Copilul crește din acest material și elimină ceea ce nu îi este necesar sau ceea ce este resimţit ca fiind rău.

Grupul C- Relaţii și situaţii întregi, introiectate în mod magic– Abia aici termenul de „sân bun intern“ poate fi folosit.

Amintirile experienţelor unor situaţii de susţinere reușite ajută copilul să treacă peste scurtele perioade în care mama eșuează, și acestea furnizează baza, în primul rând, pentru obiectul tranziţional, și apoi, pentru succesiunea familiară de substitute de sân și de mamă.

Aș dori să amintesc faptul că introiectarea unui sân bun este uneori extrem de patologică, o organizare defensivă. Sânul este în acest caz un sân idealizat (mama), iar această idealizare indică o lipsă de speranţă faţă de haosul intern și neîndurarea instinctului. Un sân bun, fundamentat pe amintiri selectate sau pe nevoia mamei de a fi bună, furnizează reasigurare. Un astfel de sân idealizat introiectat domină scena și totul pare în regulă pentru pacient. Lucrurile nu stau la fel și pentru prietenii acestuia, de vreme ce un astfel de sân bun introiectat necesită publicitate, iar pacientul devine susţinătorul acestui „sân bun“.

Analiștii se confruntă cu această problemă dificilă: să ne lăsăm să fim recognoscibili în pacienţii noștri? Întotdeauna suntem, deși detestăm acest lucru. Urâm să devenim sânul bun internalizat al altora și să auzim cum ni se face reclamă de către aceia al căror haos intern este ţinut într-un echilibru precar tocmai prin introiectarea unui analist idealizat.

Ce dorim noi, de fapt? Dorim să fim mâncaţi și nu introiectaţi în mod magic. Nu este nimic masochist în asta. A fi mâncată este nevoia și adevărata dorinţă a unei mame într-un stadiu foarte timpuriu al îngrijirii unui bebeluș. Aceasta înseamnă că oricine nu este atacat în mod canibal tinde să se simtă în afara gamei de activităţi reparatorii și restitutive și, astfel, în afara societăţii.

Dacă și numai dacă am fost mâncaţi, uzaţi la distrugere, furaţi de la, putem suporta într-un grad redus să fim, de asemenea, introiectaţi în mod magic și să fim plasaţi în sectorul de pus la păstrare al lumii interioare a respectivei persoane.

Pentru a rezuma, este destul de obișnuit ca poziţia depresivă, care poate să apară în condiţii favorabile între șase și nouă luni, să nu fie de fapt atinsă până ce subiectul nu ajunge în analiză. Pentru persoanele ceva mai schizoide și pentru acea întreagă populaţie din spitalele psihiatrice formată din persoane care nu au atins niciodată o adevărată viaţă de sine sau expresie de sine, poziţia depresivă nu este o chestiune care să conteze; pentru aceștia, poate rămâne la fel cum este culoarea pentru daltoniști. Prin opoziţie, pentru întregul grup maniaco-depresiv, care cuprinde majoritatea așa-numiţilor oameni normali, subiectul poziţiei depresive în dezvoltarea normală nu poate fi ignorat; este și rămâne problema vieţii, cu excepţia cazului în care aceasta a fost atinsă. În cazul oamenilor sănătoși, aceasta ajunge să fie luată drept sigură și încorporată în viaţa activă a societăţii. Copilul, sănătos în privinţa obţinerii poziţiei depresive, poate continua cu problema triunghiulară în relaţionarea interpersonală, complexul oedipian clasic.

Citește și:Poziţia depresivă în dezvoltarea emoţională normală- part1 (D.W Winnicott)

-Funcția Mediului (part.2)

-Anxietatea depresivă (part.3)

-Apărarea maniacală. Lumea interioară examinată (part.4)

***text preluat din scrierile psihanalistului D.W Winnicott

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


9 + 5 =