“Băi, sigur o păstrăm??” (bebe și animalele)


28 Jan 2020

Suntem familia aia “denaturată” în care există un bebe mic în casă și avem și căței.. trei. Și ca să fim și mai “iresponsabili” nu ne-am pus vreodată problema să ne debarasăm nici de motan pe motiv că ne-am înmulțit noi, locatarii umani. Casa noastră nu este doar casă de oameni.. este și casa lor, respectiv și căminul lui Hugo, Nelu, Dana (cățelușii) și Costel (da! pisica, mă rog motanul).

Nu știu zău cum încă nu ne-au reclamat prietenii la Protecția Copilului doar sunt martori că ne-am lăsat copila să fie linsă de către căței, și, peste toate, ne mai și jucăm cu toții pe aceeași salteluță de activități.

Ok, ca să fiu sinceră până la capăt, noi (ăștia adulți) ne jucăm mai puțin cu motanul, pe motiv că ne zgârie, culmea pe ea… nu, și zău că suntem un pic invidioși pe tratamentul preferețial de care beneficiază împărăteasă. Adică cum? Ea poate să-l tragă de blăniță și el să toarcă, iar eu dacă îl mângâi risc să mă aleg cu vreo cicatrice, păi e corect?

Dar lucrurile nu au fost tocmai roz de la început. Chiar deloc… doi căței au avut nevoie de timp, răbdare (neapărat și drăgosteală) până s-au adaptat cu împărăteasa. La venirea acasă din maternitate Hugo, cățelul cel mai bătrân și răsfățat.. a crezut că i-am adus o jucărie și a cam vrut să o smotocească. Câteva zile a “vânat-o”, și tare rănit în orgoliu a fost că nu i-a reușit, peste toate a avut și “inima un pic frântă” pentru că în brațe la mami se cuibărise altcineva. Mai mult, nu a mai avut voie nici în dormitor… șaaaapte luni!!!! O tragedie, nu glumă. De dormitul în pat a uitat repede, dar faptul că nu a mai fost atât de mult obiectul atenției mele a fost un pic cam greuț de îndurat. Acum scriu asta la ceas de noapte și copila doarme în stânga mea și el la picioare. Nu, nu are tot timpul voie în dormitor, însă zilele astea facem excepție că a fost un pic bolnăvior și trebuie și el dădăcit.

Nelu, cățelul mijlociu, a tratat un pic cu indiferență puiul de om care i-a invadat teritoriul, iar la prima criză de colici ne-a tras o privire tradusă cam așa “băi, sigur o păstrăm???“. Am păstrat-o, și între timp împărăteasa l-a tras de vreo două ori de urechi, iar acum se teme de ea… A acceptat-o, cred că în caz de ceva ar și proteja-o, dar în rest e iubire evitantă, mai de la distanță așa 🙂

Dana, cățelușa cea mai tânără, este îndrăgostită iremediabil de copilă încă de pe vremea când era în burtică. S-ar juca cu ea toată ziua… doar că nu prea o lăsăm noi, că nu degeaba îi spunem “Dana nebuna”.

Deci ce mai.. iubire mare… chiar și de la distanță.

Ok, dar acum și câteva cuvinte despre anumite limite și reguli din conviețuirea unui bebe mic cu animalele de companie. Cât împărăteasa a fost un puiuț nou-născut nu prea am lăsat posesorii de lăbuțe să intre în contact cu ea, adică nu am izolat-o, doar nu am expus-o prea mult. Toate animalele sunt vaccinate, cățeii sunt duși frecvent la tuns, spălați, noi aspirăm de două ori pe săptămână, iar dacă vedem păr scoatem imediat aspiratorul … și a treia oară, a patra ș.a.m.d. Pentru că avem curte, unde cățeii ies să-și facă nevoile și să se joace, foarte rar sunt scoși afară la plimbare, deci nu intră în contact cu alți câini. Motanul are camera lui și nu iese afară, la noua casă sperăm ca marele leneș să fie atras de terasa de la etaj. Analizele mele din sarcina legate de toxoplasmoză au fost negative (deci avem un motan curat, dar nu mă mir pentru că la cât de leneș este și nici că se mișcă din pat, nu știu cum s-ar putea pricopsi cu ceva).

În rest… vorba lui Dragoș.. ne mai trebuie o girafă și un elefant și putem să vindem bilete 🙂 🙂

🤱🏻 🧔🏻  🐈  🐩  🐕  🐶

Amor Fati

Share

Laura Andreșan

Comments

  1. Felicitări, ești o mama grozava, absolut , citesc cu mare drag postările tale și îmi amintesc cu drag de vremea când și puiuta mea era așa micuța ca puiuta !
    Sa va trăiască , sa fie sănătoasă și norocoasa in viața!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


8 + 9 =