29 Nov 2018
“Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută”- Regina Maria ...
Read More
25 Nov 2018
…am făcut o excursie în munții HoheTauern pentru ca să uit de medicină o bucată de timp și mai ales de nevroze. Aproape că reușisem lucrul acesta, când într-o zi m-am abătut de la strada principală ca să urc un deal situat mai într-o parte, vestit pentru zarea pe care ți-o deschide și pentru cabana lui bine întreținută. Apoi, ajuns sus, întărit și refăcut după...
Read More
18 Nov 2018
După vreo 4 ani, terapia a intrat într‐o nouă fază. De acum, părțile de adult, copil și adolescent ale pacientei se cunoșteau și împărtășeau conținuturi psihice (de exemplu, amintiri traumatice, conștientizarea acțiunilor și stărilor fiecăreia). Deși pacienta era departe de a fi integrată, elemente disparate ale ei atinseseră un minimum de recunoaștere și de adaptare. Perioada de criză a disocierii extraterapeutice extreme și a reactualizării...
Read More
18 Nov 2018
Belinda avea aproape 30 de ani când a început terapia. În ciuda anilor de beții și comportament autodistructiv era extrem de atrăgătoare. Vreme îndelungată a venit la ședințele de terapie fie în blugi mulați, cizme cu toc înalt și bluze foarte decoltate, de obicei roșii sau negre, fie în costumații lejere, pastelate care au dus‐o pe terapeută cu gândul la hăinuțele de joacă ale copiilor,...
Read More
18 Nov 2018
Te-ai întrebat vreodată cât contează gura lumii în dezvoltarea ta sufletească, și cât te pot influența prejudecățile sociale, ca de exemplu femeia aparține sexului slab?. Femeia este o ființă inferioară barbatului- este (încă) o idee atât de răspândită, încât apare ca un bun comun al umanităţii. Un “bun” ce poate să fie extrem de nociv în dezvoltarea psihică a unei fetițe care, de mic copil, află că...
Read More
17 Nov 2018
Tot ce simți, gândești, faci… este determinat de un scop. Tu ești ce-ți dorești! Te invit într-o călătorie prin suflet, în care-l avem ca și ghid pe Alfred Adler, discipol al profesorului Sigmund Freud (totodată Adler este și dizident de mișcarea psihanalitică). O experiență care poate să îți deschidă porți spre cunoașterea ta, a copilului tău, a celuilat special de lângă tine, sau poate să te...
Read More
11 Nov 2018
Se iau doi artiști din două galaxii muzicale diferite, se-agită două armate de fani credincioși și se lansează pe orbită într-o confruntare epică live. Două scene față în față, 4 runde provocatoare, o singură miză: aplauzele publicului! Grasu XXL și Loredana în battle, la cea de-a doua ediție Red Bull Music SoundClash din România, pe 21 noiembrie în București (Sala Polivalentă). Red Bull Music Soundclash...
Read More
11 Nov 2018
Belinda este o tânără de 36 de ani, extrem de atrăgătoare, cu părul negru, lung și ondulat, și niște ochi mari, verzi. Este în terapie psihanalitică, de două ori pe săptămână, de șase ani. Pacienta este singurul copil al unei familii prospere în care ambii părinți aveu cariere de succes. După ce a absolvit summa cum laude un mic colegiu regional, mama Belindei a primit o bursă...
Read More
28 Oct 2018
…zilele trecute am discutat cu unul dintre profesorii mei despre direcția oarecum eronată (sau hai să-i zicem incompletă) dar propovăduită de mulți profani ce spune că noi lucrăm cu “mintea oamenilor care ne intră în cabinet”. Cazul de mai jos arată cât de mult lucrăm de fapt cu mintea noastră pentru a ne putea ajuta pacienții, și asta pentru că atunci când oamenii ne intră...
Read More
07 Oct 2018
Odată cu stabilirea unei bune relații inițiale cu lumea aptitudinilor şi uneltelor şi cu începutul pubertății, copilăria propriu‐zisă ia sfârşit. Începe tinerețea. În timpul pubertății şi al adolescenței, toate formele de identitate şi continuitate anterior sigure sunt mai mult sau mai puțin puse din nou la îndoială, datorită atât rapidității cu care creşte corpul, care o egalează pe cea din copilăria timpurie, cât şi factorului...
Read More