Archive for May, 2013

Nevoia de iubire, protectie, confort

Friday, May 31st, 2013

Ce este ataşamentul?’Legătura afectivă a unei persoane cu o alta, a unui animal cu un congener.’’- Marele Dicţionar al Psihologiei Larousse.

Teoria atașamentului elaborată de psihanalistul John Bowlby în 1959 vorbește despre ”caracterul fundamental și funcția biologică a legăturilor emoționale intime dintre indivizi”, despre o parte integrală a comportamentului uman pe toată durata vieţii sale.

Teoria ataşamentului s-a născut din supoziţia că ‘’nevoia’’ de a fi aproape de cineva este înscrisă în genele noastre. Printr-o sclipire de geniu John Bowlby (medic pediatru, psihiatru si psihanalist britanic) a fost primul care a realizat că suntem programaţi prin evoluţie să identificăm anumite tipuri  de indivizi, să îi apropiem de noi. Suntem construiţi astfel să depindem de ‘’cineva important’’. Nevoia începe din pântecul mamei şi ia sfârşit în ziua în care murim.

În fapt, nevoia de a fi lângă cineva special este atât de importantă încât creierul nostru are un mecanism biologic specific, responsabil cu crearea si reglarea legăturilor noastre cu persoanele faţă de care ne ataşăm (părinţi, copii, parteneri/iubiţi/soţi/soţii). Acest mecanism numit ‘’sistem de ataşament’’ constă în emoţii şi comportamente care ne certifică că suntem în siguranţă şi protejaţi atunci când suntem aproape de cei iubiţi. Mecanismul explică de ce un copil separat de mama lui devine agitat, plânge incontrolabil, caută nebuneşte… până în momentul în care restabileşte legătura cu mama.

În timpuri preistorice să fii aproape de cineva era o chestiune de viaţă şi de moarte, iar sistemul nostru de ataşament s-a dezvoltat ca să trateze această proximitate ca o necesitate absolută. Cu toate acestea, chiar dacă toţi avem nevoia de bază de a crea legături strânse, felul în care le formăm variază. Într-un mediu foarte periculos, ar fi mai puţin avantajos să investeşti timp şi energie într-o singură persoană, pentru că el sau ea nu ar fi, din păcăte, prea mult prin preajmă. Are mai mult sens să te ataşezi mai puţin şi să mergi mai departe (adică stilul de ataşament evitant). Mai mult, teoria ataşamentului nu etichetează comportamentele ca fiind sănătoase sau nesănătoase. Stilurile de ataşament (securizant, anxios, evitant, explicate in decursul acestei lucrări, nota autori) nu sunt văzute ca fiind patologice.” Amir Levine.

Bowlby propune ideea conform căreia ne naştem “echipaţi”  pentru a forma şi întreţine atașamente pe parcursul întregii vieți, mecanismul ataşamentului fiind legat atât de supravieţuire ca individ, cât şi de evoluţia speciei.  Acest “echipament” asigură ceea ce Bowlby a numit “homeostaza ambientală” adică relaţia unei persoane cu figura ataşamentului său, proximitatea cu aceasta şi accesibilitatea la ea asigura bunastare fiziologica si emoționala.
În baza teoriei atașamentului se poate afirma că tendința de a crea legături emoționale intime cu anumiți indivizi este un element fundamental al naturii umane, deja prezent în formă germinală la nou-născut și care continuă să existe de la vârsta adultă până la sfârşitul vieţii.  Astfel, debutul şi evoluţia vieţii psihologice sunt, se pare, puternic influenţate de legătura (ataşamentul) pe care copilul sugar o stabileşte cu mama, mai corect spus cu figura maternă, aceasta fiind de regulă persoana care îngrijeşte copilul. Dupa teoriile psihanalitice, în această legătură, copilul îsi are prima sursă de securitate, confort, mângâiere, alinare, dar şi frustrare, primele satisfaceri ale nevoii de apropiere.

În poziţia sa, Bowlby punctează că relaţia de ataşament are propria funcţie adaptativă pentru fiinţă, şi anume cea de protecţie şi că: “legăturile emoționale intime nu sunt înțelese nici ca fiind subordonate nevoilor de hrănire și sexuale, și nici ca derivând din acestea”, așa cum  reiese din teoriile freudiene. Principiile Teoriei ataşamentului postuleaza ca legăturile afective, intime nu sunt subordonate sau derivate din nevoia de hrană sau sex, ci din abilitatea de a stabili legături afective intime cu alte persoane,  pentru că a oferi îngrijire este considerată o caracteristică importantă pentru o persoană echilibrată psihic. Teoria ataşamentului s-a născut din cercetări înteprinse atât de John Bowlby cât şi de  Mary Ainsworth ( psiholog canadian) asupra relației mamă-copil și asupra efectelor separării timpurii de aceasta.  Experiențele din prima copilărie cu mama, sau persoana pe care copilul o cunoaşte ca figura maternă, duc în timp, pe măsura dezvoltării psihofiziologice, la formarea unui întreg bagaj de reprezentări, emoţii, amintiri, comportamente, credinţe, aşteptări privind propria persoană, pe ceilalţi şi relaţiile dezvoltate cu ei.

Sistemul de atașament devine mai complex pe măsura dezvoltării cogniţiei și a acumulării experienței sociale şi culturale.

J. Bowlby subliniază că legăturile de ataşament sunt caracterizate de patru comportamente de bază: 1- căutarea unei persoane care să fie aproape; 2-comportament de refugiu: 3-suferinţă provocată de separare; 4-comportament securizant. Bowlby era de părere că aceste comportamente fundamentale devin cel mai evidente în viaţa adultă atunci când o persoană observă confortul şi siguranţa pe care soţii le obţin unul de la celălalt, mai ales în timpul perioadelor de stres.

Mary Ainsworth efectuând studii (in Baltimore, Uguanda) asupra relațiilor copil-părinte, realizate prin observarea bebelușilor în mediul lor familial a evidentiat în 1967 cum copiii îsi folosesc figura de ataşament (de obicei mama) ca o bază de siguranţă pentru explorare. Atunci când un copil se simte ameninţat el se va îndrepta către persoana care îl îngrijeşte pentru protecţie şi confort. În strategia de evitare copilul tinde să îşi inhibe comportamentul de căutare a ataşamentului, şi în strategia de nesiguranţă copilul se agaţă de mama sa şi evită explorarea. Felul în care se va comporta mama va avea un rol important în stabilirea  tiparului de ataşament al copilului, existând astăzi un volum mare de dovezi în sprijinul acestei idei, provenite din cercetări vaste despre dezvoltarea socio-afectivă in primii 5 ani de viaţă, începând cu cele înteprinse de Bowlby, Ainsworth, Waters, Wall,  Main, Kaplan Cassidy-1985, Grossmann, Schwan- 1986,Bartholomew şi Horowitz-1991,  Levine-2000. Aceste studii se înmulţesc acum cu rapiditate. Constatările pe care le prezintă sunt majoritar consecvente şi au o importantă relevanţă clinică. Astfel, dupa cum a descris şi M. Ainsworth si colegii săi în 1971, trei tipare principale de comportament sunt acum identificate cu certitudine, împreună cu condiţiile familiale care le promovează.

Primul este cel sigur în care copilul este convins, crede, ştie că figurile de ataşament sunt disponibile si îl vor ajuta dacă are nevoie de sprijin şi mângâiere. Având certitudinea siguranţei copilul va explora lumea curajos. Pentru dezvoltarea acestui stil de ataşament este necesară o prezenţă maternă atentă la semnalele copilului, interpretand corect nevoile lui şi răspunzând cu dragoste.
Un al doilea tipar este cel al ataşamentului anxios- în care copilul este nesigur, nu ştie dacă părintele este disponibil, dacă răspunde sau dacă îl ajută atunci când are nevoie. Din cauza acestei nesiguranţe, copilul manifestă în permanenţă predispoziţia de a trăi anxietatea separării, tinde să se agaţe de figura maternă pentru a prinde curaj să exploreze lumea. Acest tipar de ataşament, în care conflictul este evident, este promovat de un părinte care in primii ani de viata a copilului este disponibil şi gata să-i ofere ajutorul doar în anumite situaţii, din când în când.
Al treilea tipar principal este ataşamentul evitant, în care copilul nu are deloc  certitudinea că i se va răspunde în mod pozitiv la solicitările lui de atenţie şi grijă ci, din contră, se aşteaptă să fie respins, sa nu primească atenţie şi îngrijire, să nu îi fie satisfăcute nevoile de apropiere. Acest tipar de ataşament apare ca efect al respingerilor permanente ale figurii materne, atunci când copilul se apropie de ea pentru a căuta mângâiere sau protecţie.

În timpul cercetărilor înteprinse inclusiv de Ainsworth şi colegii săi, apariţia unor situaţii în care copiii au manifestat o variantă dezorganizată a unuia dintre cele trei tipuri de comportament principale identificate, de regulă cel anxios, a fost introdus un al patrulea tip/stil de atașament, cel dezorganizat. Dezvoltarea acestui model deviant, dezorganizat, derivat din cele trei tipuri principale, a fost observat  în cazul copiilor abuzați fizic, cu traume produse de neglijența severă a părinților sau ai căror părinți suferă de patologii psihice( exemplu tulburarea bipolară). Dupa cum au arătat Main şi Hesse în 1990 acest stil de ataşament este favorizat de mame care sunt încă preocupate să plângă o figură părintească pierdută în timpul copilăriei lor, sau care au suferit ele însele abuzuri fizice sau sexuale în copilărie.

“Pe măsură ce se fac tot mai multe studii, apar mai multe dovezi că un stil de ataşament securizant nu îşi are originea într-o singură sursă. Ecuaţia părintelui grijuliu şi sensibil care creează un copil securizant pe viaţă este mult prea uni-dimensională; în realitate se pare că un întreg mozaic de factori vine în întâmpinare pentru a crea acest tipar de ataşament: legăturile timpurii cu părinţii noştrii, cu genele noastre, dar şi împreună cu experienţele noastre romantice ca adulţi.  În medie, aproximativ 70-75%  din adulţi rămân constant în aceeaşi categorie de ataşament la diverse momente în viaţă, în timp ce restul de 25 spre 30%  notează o schimbare în stilurile lor de ataşament. Cercetătorii atribuie această schimbare relaţiilor romantice la adulţi, care sunt atât de puternice că ne fac să ne regândim toate credinţele şi atitudinile noastre cu privire la conexiunile cu ceilalţi.Şi da, această schimbare poate avea loc în ambele sensuri- oamenii securizanţi pot deveni mai puţin securizanţi iar oamenii initial nesiguri pot deveni mai securizanţi.” Amir Levine.

Asadar, se poate spune că Teoria Ataşamentului, elaborată pentru întâia oară de J. Bowlby, vorbeşte despre existenţa unei nevoi de apropiere care ne este scrisă în gene, satisfăcută prin activarea unui mecanism psihic specific, mecanismul de ataşament.  Stilul de ataşament are în dezvoltarea sa o predispozitie existentă încă din viaţa intrauterină, dar este puternic influenţat de primele legături afective ale copilului cu persoanele ce-l îngrijesc, fiind de asemenea supus influenţelor mai mari sau mai mici pe parcusul întregii vieţi a fiecărui individ. Stilul de ataşament aparţine conexiunilor dintre cogniţie, emoţii, comportament, psihologie, care se dezvoltă ca parte a repertoriului individului în relaţii. Stilurile de ataşament apar devreme în viaţă, sunt bazate pe relaţiile noastre cu părinţii sau cu persoanele care ne îngrijesc, şi sunt transferate mai târziu, însă reformulate, o dată ce ne implicăm în relaţii romantice. Pe scurt, concluzia spune că… aşa cum dezvolţi stilul de ataşament în copilărie, în principiu tot aşa te vei ataşa în relaţiile de iubire din viaţa adultă, sub diferite forme ‘’mascate un pic’’.

“Emoţiile, modelele de gândire şi comportamentele declanşate automat la copii în situaţiile de ataşament  se manifestă similar la adulţi. Diferenţa la adulţi constă în faptul că ei au o capacitate mai mare de abstractizare, deci nevoia pentru prezenţa fizică constantă poate uneori sa fie temporar înlocuită de cunoaşterea că ei (persoanele de care suntem ataşaţi)  ne sunt disponibili psihologic şi emoţional. Dar concluzia este că nevoia de conexiuni intime şi de reasigurare ale disponibilităţii partenerului continuă să joace un rol major în vieţile noastre” scrie Amir Levine.

Ataşamentul la adulţi…

Din 1991 studiile (inteprinse de Bartholomew şi Horowitz) au sugerat că stilurile mature de ataşament sunt caracterizate de procese de gândire, care fac parte dintr-o credinţă sau schemă: părerea unei persoane că este demnă sau nedemnă de iubire sau intimitate şi părerea unei persoane că ceilalţi sunt de încredere sau persoane pe care nu te poţi baza (adică exact prima achiziţie a sufletului uman din viaţa pe pământ, sufletul întelege din primul an de viaţă încrederea vs. neîncrederea; după schemă am fost dorit de mama sau nu m-a vrut mama  ). Conceptul s-a împărtit în patru stiluri de ataşament mature.

1:Securizant- caracterizează o persoană care se vede demnă de încredere, permiţându-şi să se simtă în largul său în intimitate şi autonomie.
2:Anxios/nesigur- menţinerea unei păreri negative despre sine dar o părere pozitivă despre ceilalţi, cauzând o foarte mare implicare din partea unei persoane în relaţiile apropiate şi o dependenţă faţă de alţii pentru a-şi simţi valoarea personală.
3: Evitant- o părere negativă atât despre sine cât şi despre ceilalţi, cauzându-i unei persoane un sentiment de teamă faţă de intimitate şi de evitare a relaţiilor cu alte persoane.
4: Mixt (evitant şi anxios)- menţinerea unei păreri pozitive faţă de propria persoană, dar o părere negativă despre ceilalţi, sau invers, cauzând evitarea relaţiilor cu ceilalţi şi preferinţa de a rămâne independent, şi păstrarea distanţei faţă de relaţiile intime.
“Ataşamentul la adult se poate explica astfel: creierul nostru se aranjează astfel încât să caute sprijinul partenerului/partenerei, asigurând proximitatea fizică şi psihologică. Dacă partenerul nu resuşeste să ne reasigure, suntem “setaţi” să continuăm să căutăm apropiere până o găsim. Principiile atasamentului ne învaţă că oamenii sunt doar atât de ”nevoiaşi” pe cât le sunt nevoile de nesatisfăcute” Amir Levine.

Cea mai potrivită concluzie a acestui articol o găsim în cuvintele marelui filozof al Greciei antice: “Singuratatea nu este suportabila decât pentru un Zeu (el își este siesi suficient) sau pentru o fiinta pe care un prim stadiu de izolare a degradat-o in mod definitiv. (…) Comunitatea răspunde unei necesitati primare, unei tendinte fundamentale”- Aristotel in Politica.

Cu drag

Laura

In doi (hai la drum)

Thursday, May 30th, 2013

….stiu ca in ultima perioada v-am cam asediat cu texte din psihologie. Mea culpa :) but guess what? Am de gand sa o mai fac :) Si nu, nu m-ati suparat cu nimic, doar ca, daca te uiti peste cele o mie de defintii ce-si propun sa puna pe harta stiintelor aceasta arta “de a mosi suflete” vezi aceeasi esenta…. Psihologia este stiinta care trebuie sa ii faciliteze omului accesul spre o viata mai buna.

Eu am luat o cheie si am deschis o usa sufletului meu, una care m-a invitat pe o cale ce nu stiu cum… imi face viata mai buna. Cum sa nu va spun si voua, doar va iubesc si ma iubiti, deci implicit sunteti in mine si sunt in voi (asa zice stiinta :) ) So, haideti la drum….

Urmatoarele doua, trei, patru…. maxim cinci articole isi propun sa readuca in atentie Teoria Atasamentului, un subiect ce l-am dezbatut putin (extrem de putin!!!!!!!) in textele- 1.Personalitate, atasament si viata de cuplu! Keep calm and blame your mother :)

2.Sa fim doi… e scris in gene!

De ce va propun sa vorbim despre Teoria Atasamentului? Pai, norocoasa cum sunt, am avut fericita ocazie sa lucrez impreuna cu doi colegi minunati (multumesc) la un proiect pentru scoala “studiind si cercetand cu instrumente psihologice” (God damn it, ce imi plac jucariile astea noi, scuzati de intrerupere) cateva cupluri formate din cititori ai acestui blog. Impreuna cu voi am construit o lucrare, care in viata mea a adus multa lumina, uneori observata dupa ce am parcurs rusinea de “vai atat de capra sunt, nu pot sa cred, da, eu reactionez asa”. Si sper din inima ca au exista aha-uri, din acelea care te dezvaluie, in viata fiecaruia implicat in proiect

Urmarind cerintele lucrarii noastre au fost “investigate” cupluri, relatia de comunicare, diferentele si similaritatile dintre parteneri date de stilul de atasament dezvoltat de fiecare in parte. Proiectul s-a construit in jurul cartii Attached, autori- dr. Amir Levine si Rachell Heller, si alte sapte lucrari bibliografice. Cei doi autorii si-a propus si au reusit sa scrie un volum ce “ajuta oamenii sa isi inteleaga mai bine sistemul de atasament si felul in care relationeaza cu ceilalti”. Cartea include si cateva chestionare, din care unul o sa il public si aici, si fiecare poate sa il faca singur.

Prin publicarea acestui mini-serial pe blog nu voi dezvalui nume ale participantilor, rezultate din testari, ci caracteristici ale stilurilor de a fi si de a relationa cu ceilati, ale tiparelor de atasament. Articolele acestea isi propun sa va ajute sa va intelegi atat pe voi cat si pe partener, asa ca va rog din suflet, daca undeva nu va este clar, sau aveti nelamuriri sa nu ezitati sa ma intrebati in comentarii. O sa raspund fiecaruia cu precizarea ca nu sunt psihoterapeut, sunt student in anul 1 la o facultatea de Psihologie, iar cunostintele mele in Teoria Atasamentului se extind undeva la 10 la suta din intreaga Teorie, poate chiar mai putin.

Sunt carti in psihologie, sunt oameni, sunt autori, sunt terapeuti ai sufletului pasionati si mari profesionisti, care, daca reusesti sa ii asculti, respirand prin inima…. te conduc cu toata intelepciunea Universului spre posibilitatea sa alegi calea luminata de spiritul tau adanc, si la final, in fiecare zi sa ai o realitate mai buna. Norocoasa cum sunt, eu am ajuns sa am o realitate mai buna, si nu stiu daca, cum si cat… va vor influenta si pe voi aceste carti, sau vor rezona cu spiritul vostru, dar va doresc din inima asta…

Daca ati parcurs toate randurile de mai sus si nu stiti inca despre ce vorbeste Teoria Atasamentului, nu-i nimic….nici nu s-a explicat. :) Dar o sa incerc s-o fac din articolul urmator. Inca o data repet, acolo unde nu va este clar vreun aspect va rog din inima sa ma intrebati. Lucrarea include 32 de pagini, din care evident voi publica doar o parte, probabil vreo 5, 6, si este foarte probabil sa neglijez aspecte care pentru voi ar putea fi importante.

So, curiosi?

Cu drag

Laura

Azi… iubim in rosu!

Tuesday, May 28th, 2013

“Omul trebuie sa inceapa sa iubeasca ca sa nu se imbolnaveasca” spune profesor dr. Sigmund Freud si eu propun sa-l ascultam, de dragul sanatatii of course :)

Dilema mea este insa urmatoare: in ce tinuta sa ma joc si sa iubesc? In setul Mystique, in lenjeria sau body-ul Luiza ori in corsetul Yoshiko? Hm, grea decizie :) Voi ce ziceti?

Cu drag

Laura

Durex prezinta Fundawear- atinge prin internet

Tuesday, May 28th, 2013

….lenjerie intima, cateva fire electrice, conexiune la internet, acestea par a fi ingredientele prin care firma Durex Australia isi propune sa revolutioneze conceptul de phone-sex.

Mai exact in luna aprilie a acestui an, Durex a dezvaluit proiectul Fundawear, adica un set de lenjerie ce include o tehnologie aparte cu vibratii. Lejeria este disponibila atat pentru femei, cat si pentru barbati.

“Aceasta aplicatia si aceste modele de lenjerie au fost create pentru iubitii ce stau departe unul de altul. Fundawear permite cuplurilor sa se atinga de la distanta prin intermediul internetului, bineinteles folosind lenjeria ce este dotata cu vibratii care sunt activate de la km departare prin intermediul aplicatiei. Folosindu-si telefoanele cuplurile se pot juca, se pot simti. Si in cadrul proiectului, noi care am lucrat la el am realizat ca dupa ce criza de ras trece, aceasta aplicatie o sa fie un hit, un succes. Oamenii vor vrea Fundawear” spune Ben Moir, director tehnic al proiectului demarat de Durex Australia.

Aplicatia Fundawear este inca in faza experimentala, iar un filmulet oficial al companiei Durex Australia, ce prezinta atat lenjeriile cat si modul de utilizare puteti sa vizionati AICI.

Cu drag

Laura

Ce fac “prietenii cu beneficii” sub asternuturi?

Monday, May 27th, 2013

….ce fac prietenii cu beneficii sub asternuturi? Aceasta intrebare si-a pus-o sexterapeutul american dr. Justin Lehmiller, care de altfel, a dat si raspunsul pe baza informatiilor culese din doua studii.

Asadar, prietenii cu beneficii sunt acei prieteni care intretin si relatii intime dar nu depasesc (teoretic) anumite praguri emotionale. “Fara relatii, fara emotii, doar sex. Orice s-ar intampla ramanem prieteni” asta si-au jurat si Mila Kunis si Justin Timberlake in filmul Friends with Benefits :)

Conform studiilor prezentate, 75 la suta dintre barbatii respondenti au declarat ca sexul a fost cel care i-a motivat sa intre intr-un astfel de parteneriat, femeile raspunzand la fel in proportie de 56 la suta. Situatia se rastoarna cand vine vorba de renuntarea la prietenia cu beneficii si intrarea intr-o relatie de angajament, aici 43 la suta dintre femei spun ca spera ca parteneriatul sa se transforme intr-o relatie de iubire, spre deosebire de barbati ce au atins pragul de cca 24 la suta.

In final, dupa cum se observa si din graficul de mai sus, sa raspundem si la intrebarea ce fac prietenii cu beneficii sub asternuturi? Pai, de toate: se saruta, mangaie, intretin relatii sexuale. We are all humans, la naiba :) :) :)

Articolul complet semnat de dr. Justin Lehmiller il gasiti aici.

Cu drag

Laura