Față în față cu “castrarea” și apoi în Rai…

Postat Wednesday, February 11th, 2015 de Laura Andreşan.

Bună Îngerilor… ce faceți joi, 12 februarie? Da, adică mâine..

Eu, în prima parte a zile, o să susțin un examen oral (cum altfel :) ), cu argumente din lucrări de psihanaliză. Inevitabil în lecturile mele.. am dat și peste constelația psihică aflată la baza emoțiilor pe care le parcurgem fiecare înaintea vreunui examen. Și ce credeți că se află la origini ???? :) :) :)

Păi… frica de castrare, un concept psihanalitic folosit în definirea conflictului adus de celebrul Complex Oedip, parcurs de fiecare om în perioada sa de dezoltare din stadiul falic (circa 3-6, 7ani). Interesant este că eu îmi tot analizez de ceva timp această anxietate, iar în decursul ultimei sesiuni am realizat că atitudinea mea s-a schimbat. Înainte, oricât mă pregăteam, îmi era frică, iar când profesorul mă nota cu 10… eu sufeream cumva de parcă n-aș fi meritat, sau simțeam că am păcătuit obținând nota asta, și îmi trăiam succesul ca un eșec.

În prezent însă de abia aștept examenele. Azi nu mai am nici un soi de temeri, și sunt atât de relaxată încât m-am văzut nevoită să-mi analizez un pic această nouă stare. Din fericire nu am găsit (încă) ceva dezechilibrat, și sincer… recunosc că mi-e cam bine în poziția asta de siguranță. Știu cât știu, și știu amploarea pasiunii cu care învăț, mai mult.. am analizat-o.

Deci cum să mă castreze cineva, când eu nu-i dau putere să o facă…

După susținerea orală a temei Inhibiția Intelectuală la Copil și Adolescent (subiect ce-l vom dezbate și pe blog) am de gând să merg în RAI. :)

Raiul se deschide joi, 12 februarie, în București, mai exact în Centrul Vechi la noul sediu al Librăriilor Cărturești, și anume Cărturești Carusel. În imaginile de mai jos cărțile nu au ajuns încă pe rafturi, dar mâine sigur sigur vor fi acolo…

“Joi, 12 februarie, de la ora 10:00, o clădire-monument din centrul istoric al Bucureștiului își redeschide ușile după un sfert de secol. Carturesti Carusel vă aşteaptă să redescoperiţi inima oraşului într-o călătorie prin “Caruselul luminii” – cum a fost supranumit edificiul Chrissoveloni de pe Lipscani, 55.

Sărbătorim momentul spre seară, de la ora 20:00, cu un concert Silent Strike, proiecții video create de Dan Basu şi vin adus de prietenii de la Viile Metamorfosis. Intrarea este liberă

În plus, toţi cei care trec pe la noi în ziua deschiderii primesc cadou un sticker din setul “Îndrăgostiţi de cărţi” creat de George Roşu pentru Cărtureşti”- Cărturești Carusel.


Cine mai ajunge azi prin Rai?

Sursă Foto: Fotografiile din Librăria Cărturești Carusel sunt realizate de Cosmin Dumitru și preluate de pe www.igloo.ro. Pentru mai multe imagini click AICI.

Cu drag și… Amor Fati !!!

Laura-Maria Andreșan

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,


Lasă un comentariu


2 + seven =