Archive for the ‘… de la scoala :)’ Category

Despre iubire și sânul mamei…

Thursday, January 8th, 2015

Eu te strig Iubire.. și tu îmi răspunzi Da, Inimă… așa l-am construit pe Noi. Împreună am adunat milioane de clipe divine, însă nu suntem străini nici de imperiul lui Lucifer. Uneori.. ne ținem de mână și dăm răsăritul, alteori ne rătăcim printre fantome. Și am strâns până acum mai bine de șapte ani de te iubesc, de te urăsc, ani în care știi că nu am încălcat nici o promisiune, deși nu-mi amintesc să-ți fi făcut vreuna. Tu?

Tu ești un zeu, eu doar o muritoare, una nevrotică și murdară. Mi-ai șoptit însă că una specială. Te-am crezut, n-am înțeles, dar m-ai ajutat să mă regăsesc, și apoi ți-ai făcut cumva acasă din pieptul meu.

Dar cine ești tu, și cine sunt eu pentru tine…

Psihanaliza punctează că în persoanele de care suntem atraşi în viaţa adultă, regăsim reflexii ale mamei, tatălui, a interpretărilor noastre interne despre ei şi relaţiilor cu ei şi dintre ei (o întreagă zacuscă, știu :) ). Practic la persoanele de care suntem atrași există “ceva”, ce ne declanșează inconștient dorința. Acest “ceva” corespunde unei piese, sau mai multor piese, dintr-un soi de puzzle, o imagine internă denumită Imago şi pe care ne-o formăm încă din copilărie. Imago-ul de atașament este o reprezentare inconștientă, încărcată de valori afective, o arhitectură construită din reflexii ale persoanelor care ne-au oferit îngrijire, și cu care am dezvoltat relații de iubire în prima copilărie, a interpretărilor noastre despre aceste persoane (mama, tata, frați, surori, bunici etc) și a relațiilor cu ei și cele dezvoltate între ei.

“Psihanaliza arată că există motive inconștiente profunde ce contribuie la alegerea unui partener și care fac ca doi oameni anume să fie atrăgători și satisfăcători sexual unul pentru altul.

Sentimentele unui bărbat față de o femeie sunt influențate întotdeauna de atașamentul timpuriu față de mamă. Dar și aici, acest atașament va fi mai mult sau mai puțin inconștient și poate fi foarte deghizat în manifestări. Bărbatul poate alege ca parteneră de dragoste o femeie cu unele caracteristici complet opuse față de cele ale mamei sale – poate că înfățișarea femeii iubite este foarte diferită, dar vocea ei sau unele caracteristici ale personalității concordă cu impresiile sale timpurii despre mamă și prezintă pentru el o atractivitate specială. Sau, pentru că a vrut să se îndepărteze de un atașament prea puternic față de mamă, ar putea să aleagă o parteneră complet contrastantă cu aceasta.

Foarte des, pe parcursul dezvoltării, o soră sau o verișoară ia locul mamei în fantasmele sexuale ale băiatului și ca destinatar al sentimentelor de iubire. (…) Influența timpurie a diferiților oameni din mediul copilului creează o mare varietate de posibilități: o dădacă, o mătușă, o bunică pot juca un rol important în această privință. Desigur în considerarea influenței pe care o au relațiile timpurii asupra alegerilor ulterioare trebuie să nu uităm că impresia despre persoana iubită pe care copilul a avut-o la vremea respectivă și fantasmele care le-a legat atunci de ea sunt ceea ce vrea să redescopere în relația de iubire ulterioară. În plus, psihicul inconștient asociază lucruri pe alte temeiuri decât cele de care are cunoștință psihicul conștient (exemplu- a penetra sexual cu a explora un ținut nou…pot să însemne același lucru în psihicul inconștient- notă Laura). Din acest motiv, unele impresii de diferite tipuri complet uitate, refulate adică, (din copilărie, în special copilăria timpurie- notă Laura) contribuie la a face ca o persoană să fie mai atragătoare, sexual și în alte privințe, decât alta pentru individul în cauză.

În alegerea făcută de femeie acționează factori similari. Impresiile acesteia despre tatăl ei, sentimentele față de el-admirație, încredere și așa mai departe- pot juca un rol predominat în alegerea unui tovarăș de dragoste. Dar se poate ca iubirea timpurie față de tată să fi fost zdruncinată. Poate că s-a îndepărtat în scurt timp de el din cauza conflictelor excesiv de puternice sau pentru că a dezamăgit-o prea tare, și un frate, un văr sau un tovarăș de joacă, să spunem, ar fi putut deveni pentru ea o persoană foarte importantă; se poate să fi avut față de el dorințe și fantasme sexuale, precum și sentimente materne. Și atunci, ea va căuta un iubit sau un soț care să concorde cu această imagine a unui frate, și nu unul care să aibă calități de tip predominant patern. Într-o relație reușită de iubire, psihicul inconștient al unui partener corespunde cu psihicul inconștient al celuilalt. (…) Luând cazul femeii care este legată puternic de tată, aceasta alege inconștient un bărbat care are nevoie de o femeie față de care să poată juca rolul tatălui bun.

Deși relațiile de iubire din viața adultă se întemeiează pe situații afective timpurii legate de părinți, frați și surori, noile relații nu sunt neapărat simple repetări ale situațiilor familiare timpurii. În relația nouă de iubire sau prietenie pătrund în moduri deghizate amintiri, sentimente și fantasme inconștiente, dar… există mulți alți factori ce operează în procesele complicate ce construiesc o relație de iubire sau o prietenie. Relațiile adulte normale conțin întotdeauna elemente noi, ce derivă din situația nouă- din circumstanțe și din personalitatea oamenilor cu care venim în contact și din răspunsul lor la nevoile noastre afective și la interesele practice de adulți. (…)


Să ajungem la manifestările mai generale ale iubirii și la modurile în care pătrunde ea în interesele și activitățile de toate tipurile. Atașamentul timpuriu al copilului față de sânul matern și față de laptele mamei este fundamentul tuturor relațiilor de iubire din viață. (…) Laptele mamei care potolește primul crampele de foame ale sugarului și-i este oferit de sânul pe care ajunge să-l iubească tot mai mult, capătă pentru el o valoare afectivă ce nu poate fi supraestimată. Sânul și produsul acestuia, care-i gratifică primul instinctul de autoconservare, precum și dorințele sexuale, ajunge să reprezinte în mintea lui iubirea, plăcerea și siguranța. (…)

Dacă explorăm inconștientul, ajungem să înțelegem puterea și profunzimea față de mamă și față de hrana oferită de ea și intensitatea cu care se păstrează în inconștientul persoanei adulte, ne-am putea întreba cum poate fi posibilă desprinderea tot mai mare a copilului de mamă, ajungând treptat la independență. (…) Însăși natura acestui atașament excesiv de puternic tinde să-l îndepărteze de ea, pentru că (lăcomia frustrată și ura fiind inebitabile- resimțite de copil) dau naștere fricii de a pierde această persoană de maximă importanță și, ca urmare, fricii de dependență de ea. Așadar, la nivel inconștient există o tendință de a renunța la ea, contracarată de dorința imperativă de a o păstra pentru totdeauna. Aceste sentimente conflictuale, împreună cu dezvoltarea afectivă și intelectuală care-i permite copilului să găsească alte obiecte ale interesului și plăcerii, dau naștere capacității de a transfera iubirea, înlocuind cu alți oameni și cu lucruri.. prima persoană iubită. (…) Acest proces de deplasare a iubirii are cea mai mare importanță în dezvoltarea personalității și relațiilor umane- mai mult chiar, am putea spune pentru dezvoltarea culturii și a civilizației ca întreg.

Alături de procesul de deplasare a iubirii (și urii) de la mamă la alți oameni și lucruri… mai există o modalitate de gestionare a impulsurilor timpurii. Senzațiile senzuale pe care le trăiește copilul în raport cu sânul mamei se tranformă în iubire față de ea ca persoană întreagă; sentimentele de iubire sunt de la bun început fuzionate cu dorințe sexuale. (..) După cum știm dorințele sexuale sunt strâns legate de impulsuri și fantasme agresive (exemplu: copilul mic își devorează mama în fantasmă, si apoi se simte vinovat că a “omorât-o”- notă Laura), de vinovăție și frica de moarte a persoanelor iubite. La copil există tendința de a refula aceste sentimente, adică ele devin inconștiente și îngropate, ca să spunem așa, în adâncul psihicului. Impulsurile sexuale sunt totodată detașate de primele persoane iubite și astfel, copilul dobândește capacitatea de a iubi la oameni într-o manieră predominant afectuasă.

Procesele psihice descrise mai sus- înlocuirea unei persoane cu altele, disocierea într-o anumită măsură a sentimentelor sexuale de cele tandre și refularea impulsurilor și dorințelor sexuale- fac parte integrantă din capacitatea copilului de a stabili relații cât mai cuprinzătoare. Pentru o dezvoltare deplină și reușită este însă esențial ca refularea sentimentelor sexuale legate de primele persoane iubite să nu fie prea puternică, și ca deplasarea sentimentelor copilului de la părinți la alți oameni să nu fie completă. Dacă rămâne disponibilă suficientă iubire pentru cei aflați cel mai aproape de copil, dacă dorințele sale sexuale legate de ei nu sunt refulate prea profund, atunci iubirea și dorințele sexuale pot fi reînsuflețite și repuse laolaltă în viața de mai târziu, și ele joacă atunci un rol vital în relațiile de iubire fericite. Într-o persoană dezvoltată într-adevăr cu succes rămâne o anumită iubire față de părinți, dar se va adăuga și iubirea față de alți oameni și lucruri (…)”- scrie Melanie Klein (foto2), în lucrarea Iubire, Vinovăție și Reparație (cartea Iubire, Vinovăție și Reparație și alte Opere- Ed. Trei)


Precizare- Și în alegerea partenerului făcută de femeie există.. dorință de mamă. Acest aspect este cunoscut în opera lui Melanie Klein, deoarece și fetița înainte de a dezvolta relația cu tatăl, are o relație cu mama, iar sentimentele de iubire dar si fantasmele, fie sexuale sau agresive, sunt îndreptate inițial către mamă, pe acest fundal realizându-se relația ulterioară cu tatăl. Acest aspect nu este precizat în acest text.. deoarece eu vă redau pasaje dintr-o singură lucrare a cărții, unde subiectul nu a fost amplu tratat.

Cu drag și … Amor Fati!

Laura-Maria Andreșan

Dezvoltarea prieteniilor…

Wednesday, January 7th, 2015

“Forța impulsurilor și a sentimentelor, atât de caracteristică pentru acest stadiu al vieții (adolescență), dă naștere la prietenii foarte intense între tineri, în principal între membri de același sex. Tendințele și sentimentele homosexuale inconștiente se află la baza acestor relații (…)Aceste relații constituie în parte o fugă de impulsul spre sexul opus, care e de multe ori prea greu de gestionat în acest stadiu, din diferite motive interne și externe. Să mă refer la cele interne și să iau cazul băiatului: dorințele și fantasmele sale sunt încă foarte strâns legate de mama (și surori dacă există) și lupta îndepărtării de acestea și a găsirii de noi obiecte ale iubire se află la apogeu. Și în cazul băieților, și în cazul fetelor aflate în acest stadiu, impulsurile față de sexul opus sunt percepute deseori ca fiind pline de atât de multe pericole, încât tendința de apropiere de oamenii de același sex tinde să se intensifice. (…) În acest stadiu al dezvoltării, tendințele homosexuale sporite, fie ele conștiente și inconștiente, joacă un rol important și în adularea profesorilor de același sex.

Așa cum știm, prieteniile în adolescență sunt deseori foarte instabile. Un motiv al acestui fapt poate fi găsit în forța sentimentelor erotice (conștiente sau inconștiente) care pătrund în ele și le perturbă. Adolescentul încă nu s-a emancipat de legăturile emoționale puternice ale copilăriei mici și se află în continuare- mai mult decât știe- sub influența lor.

Prieteniile în viața adultă

În viața adultă, deși tendințele homosexuale inconștiente își joacă rolul în prieteniile dintre persoane de același sex, prietenia- diferențiată de o relație de iubire homosexuală (un subiect “prea amplu și vast și complicat” după cum îl numește autoarea și pe care nu-l tratează în această lucrare- notă Laura)- este caracterizată de faptul că sentimentele de afecțiune pot fi disociate parțial de cele sexuale, care intră în fundal și cu toate că rămân active într-o anumită măsură la nivel inconștient, în plan practic dispar. Această separare a sentimentelor sexuale de cele de afecțiune poate fi valabilă și în cazul prieteniilor dintre bărbați și femei, dar cum subiectul vast al prieteniei constituie doar o parte din tema mea de discuție, mă voi limita aici la discutarea prieteniilor între oameni de același sex, și chiar și așa voi face doar câteva remarci generale.

Să luăm drept exemplu prietenia între două femei care nu sunt prea dependente una de alta.

Protecția și ajutorul ar putea să fie chiar și așa necesare, uneori pentru una dintre ele, alteori pentru cealaltă, în funcție de situații. Această capacitate de a primi și oferi în plan emoțional este esențială pentru o prietenie adevărată. Aici, unele elemente ale situației timpurii se exprimă în mod adult. Protecția, ajutorul și sfatul ne-au fost oferite la început de către mamă. Dacă ne dezvoltăm emoțional și devenim autosuficienți, nu vom fi prea dependenți de sprijinul și mângâierea mamei, însă dorința de a le primi când apar situații dureroase și dificile se va păstra până la moartea noastră. În relația cu o prietenă putem uneori să primim și să oferim ceva din grija și iubirea unei mame. O îmbinare fericită dintre atitudinea de mamă și atitudinea de fiică pare a fi una dintre condițiile unei personalități feminine bogate afectiv și ale capacității de prietenie. (O personalitate feminină dezvoltată pe deplin presupune capacitatea de a avea relații bune cu bărbații, în ce privește sentimentele de afecțiune și cele sexuale depotrivă; dar vorbind despre prietenia dintre femei mă refer la tendințele și sentimentele homosexuale sublimate). Se poate să fi avut, în relația cu surorile noastre, ocazia de a trăi și exprima atât grija maternă, cât și răspunsul fiicei; și atunci le putem transporta cu ușurință în prieteniile adulte. Dar se poate să nu fi existat o soră, sau cel puțin nu una față de care să poată fi trăite aceste sentimente; în acest caz, dacă ajungem să legăm o prietenie cu altă femeie, aceasta va duce la împlinirea, modificață de nevoile adulte, a unei dorințe puternice și importante din copilărie.

Cu o prietenă împărtășim interese și plăceri, dar am putea fi totodată capabile să ne bucurăm de fericirea și sucesul ei chiar și atunci când noi nu avem parte de ele. Sentimentele de invidie și gelozie pot să pălească și să intre în fundal dacă avem o capacitate suficient de puternică de a ne identifica cu ea și, astfel, de a-i împărtăși fericirea.

Elementul vinovăției și reparației nu lipsește niciodată dintr-o astfel de identificare. Dacă ne-am confruntat cu succes cu ura și gelozia, nemulțumirea și protestele față de propria mamă și am reușit să fim fericite când o vedem pe ea fericită, am reușit să simțim că n-am vătămat-o sau că putem repara vătămarea provocată în fantasmă (fantasmele din perioada copilăriei timpurii- notă Laura), numai atunci suntem capabile de identificarea autentică cu altă femeie.

Posesivitatea și nemulțumirea, care duc la pretenții excesiv de mari, sunt elemente perturbatoare într-o prietenie; mai mult chiar, e probabil ca emoțiile excesive luate în ansamblu, să o submineze. Ori de câte ori se întâmplă acest lucru constatăm, prin investigare psihanalitică, faptul că au ieșit la iveală situații timpurii de dorințe nesatisfăcute, de nemulțumiri, de lăcomie sau gelozie; altfel spus, deși se poate ca episoadele din prezent să fi declanșat problema, un conflict nerezolvat din copilăria timpurie joacă un rol important în ruperea prieteniei.

O atmosferă afectivă echilibrată, care nu exclude câtuși de puțin sentimentele puternice, este baza succesului în prietenie.

Prietenia nu are șanse la fel de mari de reușită dacă așteptăm prea mult de la ea, adică dacă ne așteptăm ca prietenia să compenseze privațiunile timpurii. Pretențiile nepotrivite de acest fel sunt în cea mai mare parte inconștiente și, ca urmare, nu pot fi abordate rațional. Ele ne expun în mod necesar la dezamăgire, durere și resentimente. Dacă aceste pretenții inconștiente excesive duc la perturbări ale prieteniilor noastre, înseamnă că s-au produs repetări exacte (indiferent cât de diferite ar putea fi circumstanțele externe) ale situațiilor timpurii, când lăcomia și ura intensă ne-au perturbat pentru prima oară iubirea față de părinți și ne-au lăsat sentimente de insatisfacție și singurătate. Când trecutul nu apasă atât de puternic asupra situației prezente, suntem mai capabile și să ne alegem corect prietenele și să ne mulțumim cu ceea ce au ele de oferit.


Multe din cele spuse despre prietenia între femei se aplică și la legarea prieteniilor între bărbați- deși există și diferențe importante, în virtutea diferențelor dintre psihologia bărbatului și cea a femeii.

Separarea sentimentelor de afecțiune de cele sexuale, sublimarea tendințelor homosexuale și identificarea alcătuiesc fundamentul și în cazul prieteniilor masculine. Deși în prietenia bărbatului cu alt bărbat pătrund, proaspete, noi elemente, și noi gratificări, corespunzătoare personalității adulte, el caută totodată repetarea relației cu tatăl sau cu fratele, ori încearcă să găsească o nouă afinitate care să împlinească dorințe din trecut sau să îmbunătățească relațiile nesatisfăcătoare cu cei care s-au aflat cândva cel mai aproape de el”- scrie Melanie Klein, psihanalist, în lucrarea Iubire, Vinovăție și Reparație (cartea Iubire, Vinovăție și Reparație și alte Opere- Ed. Trei)

Cu drag și… Amor Fati!

Laura-Maria Andreșan

Durerea lui Don Juan…

Tuesday, January 6th, 2015

…oricine citește prelegeri de psihanaliză răspunde unei mari provocări sufletești, ce antrenează atât latura intelectuală cât și cea afectivă.

Uneori, când citești psihanaliză, îți vine să zici… las-o mai moale măi Freud, chiar așa… toate-s din vina lui mama?

La o astfel de reacție, un psihanalist… îți poate zâmbi așa cum numai o mama bună știe să o facă, să te privească blând și să-ți răspundă calm- Treaba publicului este să reziste.

Eu vă propun să încercați să nu o faceți, ci doar să citiți cu mintea deschisă, fără judecată de bine și rău, fără stupoare, fără principii morale. S-ar putea ca unele rânduri să vă răscolească, să vă înfurie, să vă macine puțin. Foarte bine. Eu când citesc psihanaliza și nu experimentez chiar deloc astfel de emoții … știu că fie nu am dat atenție textului, fie sunt într-o rezistență sufletească legată de subiect și pur și simplu nu pot să îl pătrund. De asemenea am observat atât în lecturile psihanalitice, cât mai important în procesul meu de analiză personală, că atunci când am zis “n-are cum să fie asta”aia a fost, de fiecare dată. Și nu, eu nu spun că absolut toate afirmațiile făcute de prof. dr. Sigmund Freud sunt științific corecte, eu spun doar că ideile promovate de psihanaliză s-au dovedit adevărate în cazul meu. Atât. :)

Durerea lui Don Juan

“Să ne ocupăm acum, deși doar sub aspect elementar, de… infidelitate. Numeroasele forme și manifestări ale infidelității (ce sunt rezultatul celor mai diferite modalități de dezvoltare și exprimă la unii oameni predominant iubire, la alții, predominant ură și cu toate gradele intermediare) au în comun un fenomen: îndepărtarea repetată de o persoană (iubită), ce izvorăște parțial din frica de dependență. Am constat că în adâncul minții sale, Don Juan-ul tipic este bântuit de groaza morții persoanelor iubite și că această frică ar ieși la iveală (conștient- notă Laura) și s-ar exprima prin sentimente de depresie și prin mari suferințe psihice dacă el nu și-ar fi format acest mecanism de apărare particular- infidelitatea- față de ele. Prin intermediul ei își dovedește iarăși și iarăși că obiectul său singular foarte iubit (inițial mama, de a cărei moarte îi era groază pentru că simțea că iubirea sa față de ea este lacomă și distructivă.- această dinamică amintită de M. Klein este la nivelul inconștient al psihicului- notă Laura) nu este, la urma urmelor, indispensabil, căci poate să găsească oricând o altă femeie față de care nutrește sentimente pătimașe, dar superficiale. (…) Prin atitudinea lui față de femei își găsește exprimarea un compromis inconștient. Părăsind și respingând unele femei, el se îndepărtează în mod inconștient de mamă, o salvează de dorințele sale periculoase și se eliberează de dependența dureroasă de aceasta, iar orientându-se spre alte femei și oferindu-le plăcere și iubire își păstrează, la nivel inconștient, mama iubită sau o recreează. În realitate, este mânat de la o persoană la alta, din moment ce persoana cealaltă ajunge în scurt timp să reprezinte, din nou, mama. Astfel obiectul inițial al iubirii sale este înlocuit de o succesiune de alte obiecte. În fantasma inconștientă, el își recreează sau își vindecă mama prin gratificările sexuale (oferite conștient altor femei în realitate) căci sexualitatea sa este resimțită periculoasă doar sub un singur aspect; sub alt aspect e percepută ca fiind curativă și facând-o pe mamă fericită. Această atitudine dublă face parte din compromisul inconștient ce a dus la infidelitatea lui și constituie o condiție a manierei sale particulare de dezvoltare”- scrie Melanie Klein, psihanalist, în lucrarea Iubire, Vinovăție și Reparație. (cartea- Iubire, Vinovăție și Reparație și alte opere- Ed. Trei).

Cu drag… și Amor Fati!

Laura-Maria Andreșan

Monogamie vs. (In)fidelitate.

Monday, December 15th, 2014

…în articolul Problema Idealulul Monogamiei, publicat în luna octombrie, v-am prezentat o viziune psihanalitică asupra modului în care ne raportăm ca ființe umane la  fidelitatea intimă, o prelegere semnată de Karen Horney- psihanalistă din curentul neo-freudian. Azi vă aduc în atenție un text scris de către psihologul Gyorgy Gaspar, și prin acest post încheiem (pe moment) serialul dedicat infidelității în cuplu.

Monogamie vs. (In)fidelitate….

“În calitate de terapeut de cuplu și om cu implicații sociale încerc să cunosc și să înțeleg cât mai bine natura relațiilor interumane. Nimic nu-mi stârnește mai mult curiozitatea terapeutică decât relațiile dintre oameni și descoperirea modalităților prin care acestea se pot vindeca și stabiliza după diferite evenimente mai mult sau mai puțin traumatice. Un astfel de eveniment este „teribilul I” – adică una dintre cele mai mari îngrijorări ale partenerilor și anume infidelitatea.

Acest subiect este amplu dezbătut atât în literatura de specialitate cât și în folclorul urban și desigur părerile sunt împărțite și fiecare paradigmă, științifică sau personală, încearcă să găsească o explicație cât mai plauzibilă pentru mecanismul infidelității. În ceea ce urmează vă invit la o scurtă analiză a două concepte care mă preocupă de o bună vreme: monogamia și fidelitatea. (…)

Esther Perel (unul dintre cei mai în vogă terapeuți de cuplu la ora actuală) este de părere că «fidelitatea este mama tuturor limitelor, regina dominatoare, deoarece ne confirmă uniunea mai mult ca orice altceva» În viziunea autoarei în clipa în care doi oameni devin un cuplu, aceștia încep să aibă de a face cu limite – stabilesc mai mult sau mai puțin concret ceea ce le este permis și ce le este interzis.

Însă în mod cert lucrurile se schimbă și odată cu ele se schimbă și percepțiile noastre asupra normelor relaționale. Odată cu intrarea în noul secol standardele relaționale trebuie redefinite și adaptate la societatea contemporană. În trecut lucrurile erau mul mai clare și mintea umană putea mult mai ușor să frâneze tentațiile, azi însă obiectul interzis este mai mult decât fructul dorit, acesta devine adesea elementul decizional prin care alegem să ne ghidăm viitorul. Adesea preferăm să distrugem o relație decât să-i punem structura la îndoială. Ghidați de o politică a consumului întotdeauna ne dorim ceea ce este mai bun, ceea ce este mai nou, mai tânăr, mai căutat. Dacă nu reușim să obținem aceste lucruri vrem, cel puțin, mai mult din alte cele: mai multe vacanțe, mai multă stimulare, mai multă intensitate – cert este că tot mai greu este să ne mulțumim cu ceea ce avem. Foarte puțini dintre noi alegem să fim recunoscători pentru ceea ce avem și să admitem că „Ce am e bun. Este suficient”. Azi ne este mult mai greu decât cu sute de ani în urmă, deoarece plăcerile lumești sunt peste tot, acestea ne îmbie la ospăț și desfătări, și dacă alunecăm în capcana de a confunda satisfacția sexuală cu fericirea personală, ajungem să îndeplinim cele mai temute profeții ale partenerilor – violarea exclusivității sexuale. Din acest punct de vedere nu este greu să înțelegem de ce infidelitatea este una dintre cele mai mari neliniști într-o căsnicie.

Foarte ușor poate spune mintea cititorului că aceste tentații nu sunt chiar atât de noi, mai ales dacă alegem să facem o referire la metafora biblică a mărului interzis. Însă în trecut au existat și o serie de gardieni ai sacralității relaționale. Familia și biserica sunt doar două dintre puterile care în trecut promovau evitarea tentațiilor și aplicau adesea pedepse pentru cei care nu le făceau față. În mod cert dorința s-a păstrat și în prezent, însă abilitățile noastre de a le face față par să fie tot mai slabe, mai mult decât atât suntem încurajați să ne urmăm dorințele într-o manieră necontrolată și când vine vorba despre asumarea unei relații, cineva sau ceva ne transmit că, trebuie să renunțăm la ceea ce am fost încurajați să ne dorim. În astfel de condiții, iar sunt de acord cu Esther Perel care spune să monogamia este neajutorată.


Credința noastră în monogamie este atât de bizară, încât, majoritatea cuplurilor aleg să nu abordeze niciodată acest subiect. Pe baza principiului că perspectiva înșelării este prea întunecată, alegem să evităm subiectul printr-o negare practică. În ciuda rezultatelor alarmante confirmate de statistici, în baza cărora rata de divorț este de 50% pentru prima căsătorie și de 60% pentru a doua căsătorie, în ciuda creșterii alarmante a aventurilor, continuăm să investim energie psihică în iluzia conform căreia mariajul este bun la toate. Și în momentul în care ne trezim la realitate cei mai mulți optăm pentru divorț sau aventuri, nu pentru că punem la îndoială instituția căsătoriei, ci deoarece avem falsa convingere că am ales persoana nepotrivită cu care să ajungem în nirvana. Iar ceea ce ne ghidează ieșirea prematură din relații este că data viitoare vom alege mai bine. Astfel accentul cade din nou și din nou pe obiectul iubirii noastre și nu pe capacitatea noastră de a iubi. Oare este sănătos așa?

Realitatea ne arată că fantoma infidelității ne bântuie mai mult decât am crede la o primă vedere și potrivit unor teorii psihanalitice aceasta este alături de noi încă din timpul diadei mamă-copil și ajungem să ne maturizăm în umbra acesteia. Izolarea și însingurarea, condiții parcă specifice vieții moderne nu fac altceva decât să amplifice nesiguranța toxică care se află în spatele posesivității romantice. Cu cât ne simțim mai mici pe lume, cu atât ne este mai mare nevoia de apreciere din partea celorlalți. Vrem să știm că noi contăm și că, cel puțin, pentru o persoană suntem speciali (de neînlocuit). În această lumină insistența noastră pentru exclusivitate sexuală căpătă contur – și pe bună dreptate simțim că sexul este trădarea absolută.


În concluzie se pare că, cel puțin din perspectiva celor prezentate mai sus, monogamia este indicatorul caracterului nostru special: am fost ales/aleasă și a renunțat la ceilalți. Ceea ce înțelegem ca parteneri din acest context este că atunci când întorci spatele altor iubiri, îmi confirmi unicitate. Însă mai există un aspect cu adevărat dureros când mâna sau mintea ta rătăcește, importanța mea este distrusă sau în cuvintele folosite de Esther Perel – dacă eu nu mă mai simt special, mâinile și mintea mea tremură de curiozitate. Și în mod evident cei deziluzionați sunt predispuși la a-și recâștiga curiozitatea și statutul de om special pentru cineva.

Partea bună, ceea în care cred cu tărie, este că acest statut de ființă specială poate fi redobândit și în relația a cărei monogamie a fost uitată pentru o vreme. Cu siguranță este foarte greu a-l lua din nou de mână pe celălalt, și este nevoie de mult curaj și maturitate, însă din fericire nu este imposibil”- Gyorgy Gaspar, psiholog clinician cu practică în Terapia de Cuplu și a Familiei (articolul este preluat cu acordul autorului de AICI).

Cu drag…

Laura-Maria Andreșan

Iertarea…

Sunday, December 14th, 2014

John Gottman prezintă și pașii pe care îi recomandă în alinarea suferinței provocate de infidelitatea în cuplu, nu doar contraindicațiile. Parcurgerea acestor etape încheie un proces numit adesea în literatura de specialitate ca “Alinarea suferinței prin procesarea traumei”, și, cu toate că par indicații simple, nu sunt tocmai ușor de parcurs, fiind implicate afecte puternice. Cercetările inteprinse pe cupluri la Intitutul Gottman au evidențiat însă o rată de succes de 75 la sută în terapiile care au inclus și aceste direcții. Acest ‘’succes’’ este observat în momentul în care trauma a fost procesată, dezbătută, înțeleasă, și când partenerul trădat începe să ierte. John Gottman formulează frumos cam așa: “Succesul începem să-l vedem când partenerul trădat deschide ușa iertării”.

Vă propun să vorbim puțin despre ce înseamnă, din perspectiva mea, a deschide ușa iertării, iar apoi aflăm și direcțiile recomandate de John Gottman a fi urmate în refacerea în cuplu după trauma infidelității.


Ce este iertarea? Acum.. pe bune!!! Există ramuri serioase din știința sufletului care propovăduiesc psihologia iertării dar, ce este iertarea? Dacă îmi spune cineva că este un mecanism psihic, îl anunț că.. îl cred, dar îl rog să-l definească.

Cum învăț să mă iert? Întrebarea aceasta i-am adresat-o unui mare învățat, cu vreo doi ani în urmă, într-un moment de durere când îmi simțeam sufletul sfâșiat. Mi-a răspuns că: asta… ține de fiecare.

La momentul respectiv m-am revoltat. Eu vroiam să aud o soluție, o schemă, un model, o cheie sau măcar un indiciu, un ajutor cât de mic.

Cum învăț să mă iert? Cică ține de mine, de parcă aveam nevoie de vreun mare filozof să-mi zică asta.

Cum ține de mine? Ce este iertarea? Că e dificil să vrei să înveți ceva, dar să nu știi ce este exact chestia pe care vrei s-o dobândești. Un profesor mi-a recomandat să-l cunosc, literar vorbind evident, pe Blaise Pascal, și efectul nu a fost prea fericit. Tot respectul pentru inimă și rațiunea ei, dar eu… cuie în mine nu-mi înfig, chiar dacă, poate, ar trebui să o fac de zece ori mai mult decât Pascal. Și nici nu mă ajută gânduri ce-mi aduc consolarea unei răsplăți în eternitate, în care oricum nu mai contează păcatele ce mă definesc pe pământ, pentru că deh… morții nu-i supraviețuiește nici un Eu sunt.

Deci… nu! Nu am început să mă biciuiesc la ceas de seară după vreo transă de rugăciune, dar în schimb am observat că, în felul meu, mă biciuiesc zilnic. Și m-am revoltat și mai tare. Eu vroiam să învăț iertarea, mulțumesc pentru agresorul din mine dragule “destin”. Unde dai și unde crapă? Dar unde crapă, unde se sparge o poșniță de gheață? Unde este mai fragilă, nu?


Și am tot analizat, contemplat, meditat asupra iertării… am dat de monștri, mai mari, mai mici, ai mei din mine, ai mei… puși de alții, ai altora, apoi m-am împiedicat cumva de compasiune, am cunoscut din durerea lumii, iar cu timpul am observat că am devenit prea atentă la alte detalii ale vieții.. încât am uitat să observ când s-a instalat iertarea în sufletul meu. Când am învățat să mă iert? Când am învățat să iert în general? Momentul exact nu îl știu, dar știu în schimb mecanismele psihice, instrumentele sufletești prin care am deschis ușa iertării și am lăsat-o să se instaleze în teritoriul conștientului meu.

Aceste instrumente nu țin de sfera magiei, a miracolului, nu aparțin divinului, ci umanului… este vorba de voință, motivație, un strop de curaj și multă curiozitate care au dus la contemplare, înțelegere, asumare, de aici drumul a luat direcția acceptării, s-a produs alinarea durerii… și pur și simplu s-a instalat iertarea. Am priceput că trebuie să-mi accept răul, ca să fiu un om mai bun, și asta e bine s-o aplic și celorlalți. Am făcut legături și am înțeles semnificații. Nimic mai mult, dar nici mai puțin.

Pe scurt, în cazul meu, atât în ce privește iertarea propriilor păcate, cât și iertarea pe care simt că o ofer altora, ușa a fost deschisă de către înțelegere, asumare și alinarea suferinței, și dați-mi voie să cred că nu doar …în cazul meu este așa.

“Suntem creaturi care au nevoie să înțeleagă, să găsească un sens în toate. Biologic vorbind, sistemul nostru nervos este organizat în așa afel încât creierul grupează automat stimulii pe care îi primește sub formă de configurații. Semnificația înțeleasă ne conferă și sentimentul că putem fi stăpâni pe lumea noastră; simțindu-ne neajutorați și derutați în fața aleatoriului, a evenimentelor fară nici un tipar aparent, căutăm să le ordonăm și, prin aceasta, să avem senzația că le controlăm. Chiar mai important decât atât, înțelesul dă naștere valorilor, și mai departe unui cod de comportament”- scrie Irvin D. Yalom, profesor, psihiatru, în cartea Călăul Dragostei (ed.Trei)


Azi, tot nu pot să definesc exact ce este iertarea. După părerea mea iertarea poate să fie… un simplu concept. Un cuvânt inventat de noi, oamenii.. capabili de cuvântare, care să ne simbolizeze reziliența de care dăm fiecare dovadă în lupta cu timpul, dar și o parte din umanitate. Suntem animale capabile să ierte, să întoarcă chiar și celălalt obraz.. Vai, dar cât de superioare suntem, oare cum ne încăpem în propria piele? :)

Dacă iertarea e totuși ceva, poate că e un dar, că accept bineînțeles și ideea că multe sunt cele pe care noi animalele astea superioare nu suntem (încă, sau poate n-o să reușim niciodată) capabili să le definim, sau să le definim exact. Poate iertarea.. este un cadou al spiritului nostru inconștient, oferit conștiinței. Unul pe care ți-este dat să-l simți, să-l trăiești pur și simplu…. doar după ce ai găsit schema, modelul, cheia prin care deschizi ușa și lași să se instaleze acest dar. Și nu există o schemă generală, un model universal, fiecare om își are propriul model, și trebuie să îl găsească, să fie capabil să facă în felul lui legături… ca să poată să priceapă sensul. În fond… chiar ține de fiecare.

Există bineînțeles direcții, unele chiar parcurse cu succes de alți colegi de suferință, și care nu trebuie să ne impună o cale, dar cărora nu este greșit, consider eu, să le permitem să ne lumineze drumul nostru.

În procesul de alinare a suferinței produsă de trădarea în cuplu nu cred că este indicat să sărim peste capitolul înțelegere. E important ca partenerii, amândoi, nu doar cel trădat, să știe ce s-a întâmplat exact, nivelul traumei, de ce s-a produs infidelitatea? Fără aceste răspunsuri eu nu știu cum s-ar putea construi un nou Noi. Și nu doar eu acreditez cu valoare aceste răspunsuri, ci și foarte, foarte mulți terapeuți ce practică în domeniul Terapiei de Cuplu și a Familiei, și la fel de multă literatură de specialitate, plus.. cred că și bunul simț susținut de logică.

După ce survine această înțelegere, este mai simplu și mai ușor să urmărești consolidarea acestei noi deschideri dintre cei doi parteneri, și implicit noua relație, când: se restabilește angajamentul reciproc, se reconstruiesc etapele necesare unui cuplu solid, partenerii învață să ceară ce au nevoie dar și să asculte. Se construiește practic o nouă relație care să fie adăpost de furtună, nu furtuna însăși”- John Gottman.

Câteva dintre etapele de urmat în procesul de depășire a traumei infidelității în cuplu, adaptate după recomandările Institutului Gottman sunt: cel care a trădat trebuie să își asume întreaga responsabilitate, fără scuze sau blamare; contactul cu persoanele care au legatură cu infidelitatea trebuie rupt; cel trădat trebuie ajutat să înțeleagă de ce a avut loc infidelitatea și de ce.. cel care a trădat vrea să se întoarcă; stabilirea faptului că o altă infidelitate va însemna încheierea relației pentru totdeauna (stabilirea unui cost foarte mare pentru următoarea “abatere”- este un instrument despre care terapeuții au observat că ajută de obicei); cel care a trădat să nu îl invinuiască pe celălalt pentru comportamentul său.


-Cel care a trădat trebuie să înțeleagă reacțiile celuilalt, să aiba răbdare, să dea timp-Ambii parteneri pot să fie ajutați, îndrumați de un terapeut de cuplu (sau se pot informa) să înțeleagă ce sunt emoțiile, de ce simt ce simt, cum își pot exprima în mod eficient sentimentele. Dacă cel trădat poate fi ajutat să își înțeleagă anumite trăiri, și poate fi susținut în procesarea traumei, cel care a trădat poate să fie, de asemenea, îndrumat de către un terapeut cum să îl susțină pe celălalt, și cum să îi interpreteze anumite reacții, comportamente, cum să își înțeleagă și să își gestioneze propriile trăiri, astfel încât să nu îl rănească mai mult pe celălalt partener, ci să înceapă să redevină o sursă de siguranță și confort emoțional.


-Mai târziu cei doi vor construi o relație nouă, însă acum partenerul trădat are nevoie de foarte multe reasigurări-Reasigurările verbale este indicat să fie susținute de comportamente. Și una dintre cele mai importante “reasigurări” este să înțelegi în calitate de cel care a trădat că trebuie să fii acolo pentru partenenerul tău chiar și în momentele când, poate, te condamnă pe tine. E timpul să îl susții, să îl înțelegi, să îl alini..


-Cel trădat trebuie să deschidă ușa spre iertare, să lucreze împreună cu celălalt-Chiar dacă sunt recăderi în stări depresive, cel trădat trebuie ajutat să înțeleagă că parcurge un proces de vindecare, ce nu este niciodată ușor. Aici un terapeut poate să intervină cu diferite exerciții, inclusiv cognitiv-comportamentale, comune sau individuale pentru cei doi parteneri. Eu ofer doar un exemplu banal, din sutele de idei de exerciții posibile în cabinetele de psihoterapie.

Exemplu: ținerea unui jurnal în care se notează zilnic stările emoționale negative- cum se simt, ce simți, când s-au produs, în ce circumstanțe, etc. Se încearcă practic identificarea stimulului (real sau imaginar) care a dus la producerea acestor stări, dar și comportamentele avute.

Cu acest tip de exerciții înveți simplu să îți observi emoțiile, gândurile, acțiunile, să observi legăturile dintre ele, și în timp poți să te educi, să îți modifici în mod conștient răspunsul comportamental la anumiți stimuli (reali sau imaginari)  (Modelul ABC cognitiv-comportamental ce folosește acest tip de exerciții îl găsiți explicat pe internet dacă sunteți interesați de subiect, nu lungesc textul cu el)


-Trebuie oferite informații despre infidelitate, orice are nevoie cel trădat să știe- Este un aspect dureros, și care poate aprinde extrem de ușor un conflict. Este, totuși, preferabil ca cel trădat să știe tot adevărul (dacă vrea acest lucru) decât să cadă victima unor scenarii mentale, și poate astfel trauma să tot fie retrăită.

-Cel care a trădat trebuie să fie transparent față de viața lui, și să spună tot, orice are nevoie celălalt să știe- “Această invadarea a intimității este necesară pentru refacerea încrederii”- John Gottman.

Va urma

Cu drag…

Laura-Maria Andreșan