Posts Tagged ‘educatie sexuala’

Pentru dragoste în siguranță…

Wednesday, December 3rd, 2014

«Pentru dragoste în siguranță» PSI România a demarat o campanie socială care aduce pe piață prezervativul la 1 leu. Și nu orice fel de prezervativ, ci unul triplu testat, mai exact Love-Plus Classic.

“Recentele evenimente din localitatea Segarcea impun ca fiecare dintre noi să se implice mai mult la nivelul comunității pentru a preveni, pe cât posibil, repetarea unor astfel de drame.

Din nefericire, România ocupa primele locuri în Uniunea Europeană la numărul de infecții cu sifilis și la rata avorturilor, evenimentele din jud. Dolj confirmând nevoia tinerilor români de a avea acces la educație sexuală și produse de protecție calitative la un preț accesibil. Noi am ținut cont de această realitate și lansăm pe piața un pachet de 36 de prezervative, triplu testate, de calitate superioară cu prețul recomandat de 1 leu/ bucata. Practic am redus din bugetul alocat realizării ambajului și am sacrificat profitul, iar astfel am putut să micșorăm prețul produsului final”- a explicat Lia Vasilescu, Marketing Manager PSI România.

Veste bună, nu?

Oferta de prezervative LovePlus este disponibilă AICI.

Cu drag,

Laura-Maria Andreșan

When truth spreads AIDS doesn’t

Monday, December 1st, 2014

Sunt trei moduri mari și late prin care virusul HIV se transmite, dar în schimb am auzit nenumărate idei greșite despre felul în care te poți infecta. Printre acestea mi-amintesc de două prejudecăți mai populare:

1.Pot lua virusul HIV dacă stau în preajma unei persoane seropozitive.

Toate cercetările, realizate de la apariția virusului și până acum, dovedesc faptul că HIV-ul nu se poate răspândi prin atingeri, lacrimi, transpirație sau saliva. Nu poți lua HIV dacă:

-respiri același aer cu o persoană cu HIV pozitiv.

-folosești aceeași toaletă sau o toaletă publică.

-bei apă de la o ciușmea din parc.

-îmbrățișezi, săruți (inclusiv french kiss), strângi mâna unei persoane cu HIV pozitiv.

-folosești din veselă sau muști din același măr cu o persoană seropozitivă.

-ești înțepat de un țânțar.

2.Sunt heterosexual/ă nu am cum să iau HIV.

Doar pentru că ești heterosexual/ă nu înseamnă în mod automat că ești în deplină siguranță. 16% din bărbați și 78% din femeile care au fost depistați fiind purtători ai virusului HIV… l-au contactat prin acte sexuale hetero neprotejate.

HIV-ul nu este o persoană, este un virus, deci nu face alegeri după clase sociale, după religie, identitate sexuală, ș.a.m.d. HIV, la fel ca oricare virus, pur și simplu își caută o gazdă, iar gazda poate să fie heterosexuală, homosexuală, bisexuală, ortodoxă, catolică, înaltă, slabă, toate la un loc :) .

Cele trei moduri prin care virusul HIV se transmite

Dacă luăm prin comparație HIV-ul cu alt tip de virus, vom constata că acesta este cel mai dificil de transmis. Și asta pentru că nu poate să supraviețuiască în afara organismului, fară lichidele și căldura acestuia, așa că HIV nu se “găsește” în aer și, în mod clar, nu poate să fi transmis printr-un banal strănut.

Sunt trei moduri prin care te poți infecta cu HIV, și toate implică schimbul de lichide din organism sau de sânge. Oamenii pot contacta virusul atunci când intră în contact direct cu sângele sau un lichid din corpul unei persoane seropozitive. Contactul direct se traduce destul de simplu: rană pe rană, sau dacă organismul tău intră în contact direct cu un lichid din organismul celui infectat, aici intră foarte bine sperma.

1-Prima cale de transmitere a virusului HIV este prin contactul sexual neprotejat. Aici intră toate categoriile de relații sexuale: heterosexuale, homosexuale, bisexuale. Virusul este transmis de la un partener la celălalt prin schimbul de lichide din organism.

2-A doua cale..este prin sânge sau prin lichide din corp, de regula prin folosirea aceluiași ac de seringă. Se mai poate transmite și prin ustensilele de la cabinetele de stomatologie de exemplu, dacă nu au fost sterilizate corespunzător și nu sunt folosite corect.

3-A treia cale .. este de la mama infectată la făt. Virusul poate trece la copil și cât timp se află în dezvoltare, dar și la naștere. Dacă mama urmează corect un tratament dat de medicul său, copilul are șanse să se nască sănătos. S-au înregistrat nașteri de copilași perfect sănătoși, având chiar ambii părinți seropozitivi, asta doar datorită respectării cu strictețe a tratamentului antiviral și de susținere.

Vedem că dracul nu e atât de negru pe cât am fost tentați să-l desenăm. Sper măcar să ne fie clar, odată pentru totdeauna, că nu te poți infecta dacă bei din același pahar cu un om cu HIV pozitiv.

Din păcate, mulți dintre noi suntem infectați de un virus mai urât decât HIV-ul.. și anume FRICA. Se întâmplă ca mulți dintre seropozitivi să ajungă în situații extreme, chiar la moarte prin suicid, datorită prejudecăților și marginalizării, astfel că uneori nu neapărat cumplitul virus le decide sfârșitul, ci noi, cei de lângă ei, noi le pecetluim soarta prin comportamentul nostru.

11.160 de persoane din România, infectate cu HIV, strigă, în felul lor, în fiecare zi: NU SUNTEM NIMENI și nu vor decât să fie tratate cu respect, să fie văzuți ca oameni, nu ca indivizi infestati. Suntem în stare?

Toate cele bune,

NEACȘU

1 Decembrie mondial: HIV NU E SIDA

Monday, December 1st, 2014

La mulți ani nouă, la mulți ani ție, la mulți ani mie :)

Azi nu este doar ziua națională a României, ci 1 decembrie este marcată la nivel mondial ca și ziua de conștientizare cu privire la HIV/SIDA. Păi atunci să conștientizăm, informația e chiar în mâna noastră. Vrem s-o accesăm.. sau nu?

Eu mi-am propus ca în două articole să vă prezint câteva lucruri despre diferența dintre HIV și SIDA, căile prin care virusul se transmite și concepțiile greșite existente în această privință.

HIV NU E SIDA

De foarte multe ori am auzit diverse conversații despre virusul HIV; multă lume pare să pună în aceeași oală virusul HIV cu SIDA. Pentru cei care până acum nu ați știut, HIV nu este egal cu SIDA, sunt două lucruri diferite; care da sunt legate între ele, dar e o distanță considerabilă de la una la alta.

Haideți să le luăm pe rând, să aflăm, și cel mai important să reținem, ce este HIV și ce este SIDA.

Ce este HIV? Este un virus care atacă sistemul imunitar și îngreunează lupta organismului cu infecțiile, și cu boala în general. HIV este virusul care produce Sindromul Imunodeficienței Dobândite (SIDA). Totuși, a fi infectat cu virusul HIV nu înseamnă a avea SIDA. Unii oameni trăiesc cu infecția HIV mulți ani, chiar zeci de ani până la diagnosticul de SIDA. Media de vârstă a oamenilor neinfectați este de 75 de ani, media de vârstă a seropozitivilor (persoane infectate cu HIV) este de 70 de ani.

Cum acționează HIV? Odată pătruns în organism, virusul infectează un grup de celule albe din sânge, celule numite limfocite CD4+. Aceste celule albe sanguine reprezintă o parte importantă a sistemului imunitar, care ajută organismul în lupta cu infecțiile. Sistemul imunitar al unui seropozitiv devine astfel mai puțin capabil să lupte cu orice tip de infecție, de boală.

Ce este SIDA?- Sindromul imunodeficienței dobândite, asta este SIDA. O persoană infectată cu HIV primește diagnosticul SIDA după ce a dezvoltat unul dintre CDC-uri – bolile indicatoare ale virusului. O persoană cu HIV pozitiv care nu a avut vreo boală serioasă poate primi de asemenea diagnosticul SIDA pe baza unor anumite teste de sânge, aici intervin celulele CD4+, mai exact numărul acestora în organism.

Ce este CD4?- Proteină de pe suprafața unor celule (a macrofagelor sau, îndeosebi, a limfocitelor T4), cu rol important în funcționarea sistemului imunitar. HIV folosește această proteină pentru a pătrunde în interiorul acestor celule și a le distruge. Se folosește, de asemenea, termenul de CD4 pentru a denumi limfocitele T4. ( Mic dicționar HIV/SIDA)

Dacă rezultatul la testul HIV este pozitiv, nu înseamnă în mod automat că persoana respectivă are SIDA. Diagnosticarea SIDA este facută de către un doctor folosind criterii clinice anume.

HIV poate slăbi sistemul imunitar până în punctul în care acesta va întâmpina greutăți în lupta cu unele infecții banale. Acest tip de infecții sunt cunoscute sub numele de ”infecții oportuniste”, deoarece un sistem imunitar slăbit le dă posibilitatea să cauzeze boli. Multe dintre infecțiile care cauzează probleme, sau care pot amenința viața oamenilor cu SIDA, sunt de obicei controlate de un sistem imunitar neafectat de HIV.

Sistemul imunitar al unui individ care are SIDA slăbește până în punctul în care este nevoie de o intervenție pentru a preveni sau trata boli grave. Astăzi există tratamente medicale care încetinesc ritmul cu care HIV afectează sistemul imunitar. Există alte tratamente care pot preveni sau vindeca unele boli asociate cu SIDA. În privința altor boli, detectarea imediată oferă mai multe opțiuni de tratament și îngrijire preventivă.

Concluzia este că poți să trăiești cu virusul HIV mult și bine, fară ca să dezvolți neapărat și SIDA, sau să faci imediat și SIDA, atâta timp cât urmezi un tratament antiviral și de susținere.

Va urma

Vă amintesc că pe site s-au publicat mai multe articole legate de acest subiect. Câteva pe care vi le recomand le găsiți accesând linkurile următoare: 1- SPEAK NO EVIL?

2-Te rog nu imi ingreuna drumul inainte…

3-HIV pozitiv…

4-SaveSex vs.HIV/SIDA

Toate cele bune,

NEACȘU

SaveSex: 700 de prezervative Love Plus

Friday, November 28th, 2014

…dragii mei, vă este dor de o întâlnire SAVE SEX? Sper că răspundeți afirmativ, deoarece Neacșu m-a rugat să-i dau voie să organizeze o «împăeală de prezervative în București». S-a folosit și de replica «e ziua mea de nume, fă-mi asta cadou, te rog, te rog», și nu l-am refuzat. Dar, dacă nu îi iese evenimentul.. clar o să-l bat. So, îi dăm o mână de ajutor? Eu spun PREZENT, bineînțeles.

NEACȘU: Vă invit duminică, 7 decembrie, să împărțim 700 de prezervative Love-Plus.

Unde? În fața magazinului Unirea din București.

Când?-Începând cu ora 12.00

Pe Îngerii SAVE SEX care vor să participe la eveniment îi rog să îmi scrie un comentariu la acest post, iar eu vă voi contacta pe emailul cu care v-ați logat pe site și împreună stabilim detaliile.

:)  Cu drag și…

Toate cele bune.

Ebola și realitatea de lângă tine

Tuesday, November 25th, 2014

Cred că toată lumea a aflat de Ebola până acum. Ce e culmea este teama pe care o resimt unii, frica de a nu contacta “noul virus”, chiar dacă nu au cum să pățească asta, chiar așa cu una cu două. Poți să o iei ușor pe drumul panicii când refuzi să te informezi, de aceea cred că e important să știm că ar trebui să fim îngrijorați de infectarea cu Ebola doar dacă am călătorit prin Africa, și/sau dacă am intrat în contact cu o persoană care a fost pe acolo și s-a infectat.

Până atunci, eu cred că ar trebui să fim mult mai îngrijorați de contactarea unei boli cu transmitere sexuală, dacă am întreținut relații intime în ultima perioadă, în special relații neprotejate. Mai ales când nu ne aflăm într-o relație stabilă și preferăm aventurile trecătoare.

Așadar cred că mulți dintre noi fac mai mult sex (chiar neprotejat) decât se plimbă prin Africa, și, într-un final, mai bine ne concentrăm pe BTS-uri decât pe Ebola, iar dacă tot alegem să trăim cu “frica de ceva”, poate n-ar strica să ne temem de realitatea dură a bts-urile de lângă noi.

Cinci motive reale de teamă: 1.Human Papilloma virus (HPV)- Virusul HPV e din ce în ce mai “popular” și în țara noastră. Nu e nevoie decât de o secundă să îl contactezi, dar ai nevoie de o viață să îl înțelegi, și să negociezi conviețuirea cu el. Dacă nu știi prea multe despre acest virus, găsești toate informațiile de care ai nevoie în articolele publicate pe site în campania SaveSex: Dezbatere HPV-Virusul Papiloma Uman.

2.Herpesul- Din nou un virus foarte ușor de luat. 1 din 5 persoane are herpes, iar 1 din 3 persoane nici măcar nu știe că are acest virus, pentru că de cele mai multe ori, acesta nu prezintă nici un simptom vizibil; totodată îl putem da foarte ușor mai departe. Mai multe informații despre herpes găsiți aici: Herpesul si sexul oral…

3.Human Immunodeficiency Virus (HIV-SIDA)- Poate cel mai periculos virus dintre toate bolile cu transmitere sexuală. Este singurul BTS ce a avut propriul musical pe Broadway, în America. Cu toții ar trebui să știm măcar lucrurile de bază când vine vorba despre acest virus, care, vrem nu vrem, este tot mai prezent în viețile noastre. Studiile arată că 1 din 6 persoane nu are nici cea mai mică idee că este deja purtătoare a virusului. Pentru a afla mai multe citiți articolele: SPEAK NO EVIL? și Te rog nu imi ingreuna drumul inainte…

4.Boli inflamatorii pelviene (BIP)- Nu, nu este o nouă boală cu transmitere sexuală, ci mai mult o complicație a altor BTS-uri. Reprezintă o infecție ce apare în urma netratării Chlamydiei sau a Gonoreei, ce urcă din vagin și colul uterin în trompele uterine, uter și ovare. De cele mai multe ori nu există simptome și lăsate netratate, pot duce la infertilitate, sarcini extrauterine și dureri cronice.

5.Chlamydia și Gonoreea- Da, Chlamydia și Gonoreea sunt simplu de tratat, însă simptomele acestor două BTS-uri trec foarte adesea neobservate, sau pot fi ușor confundate cu altceva. Netratate, pot duce la numeroase complicații, cum sunt și BIP la femei. Mai multe informații despre aceste două BTS-uri aflați accesând următoarele link-uri: Chlamydia, Gonoree, Gonococ-Tulpină rezistentă la antibiotice.

Așa că, data viitoare când aveți de gând să întrețineți relații sexuale cu un partener nou, sau să răspundeți unui booty call, folosiți un prezervativ. A, și nu uitați să întrebați dacă a fost recent prin Africa. :)

Toate cele bune,

NEACȘU