Posts Tagged ‘iubire’

Să fie iubire…

Tuesday, February 24th, 2015

Azi este prima zi de primăvară, așa vestește Dragobete. Vă doresc să aveți lumină în suflet.. și parte de multă iubire !!!

Să știți că nu lipsim nemotivat, atât eu cât și Neacșu lucrăm intens la o surpriză pe care v-o pregătim. Interesant este că în timp ce pe Neacșu l-am rugat să facă documentare pentru un anumit mini-serial, iar acum stă cu burta pe lucrări de Psihologie, eu am descoperit că-mi place să fac fotografii și să le editez. Am luat-o ușor, cu pașii de bază, și am aflat că ador să mai colorez un pic pe ici și colo.. cerul, pământul, lumea în general. :) Hm, să fie reparație… psihanalitic vorbind?

Să fie iubire…

Amor Fati !!!

Laura-Maria Andreșan

Citește și:Azi petim, seducem, iubim, ne unim….si vom avea iubire pan’ la primavara urmatoare

Pentru tine, care iubești! Cinci limbaje…

Monday, February 16th, 2015

…cum se exprimă Iubirea? Câte limbaje are? Gary Chapman (consilier matrimonial) a identificat cinci, și le-a publicat într-o carte, cunoscută acum și editată prin multe țări: cuvintele de încurajare, timpul petrecut alături de cel drag, cadourile, serviciile şi contactul fizic.

În ce mă privește… am avut câteva întâlniri, la distanță de ani între ele, cu “Cele cinci limbaje ale iubirii”. Prima oară… mi-a dăruit-o o cunoștință. Am citit-o și încă îmi amintesc de momentul în care mi s-a aprins beculețul și mi-am zis: da, așa e, iubirea i-o arăt și de fiecare dată când îi pregătesc cina cu atâta dragoste nu doar când îi spun “te iubesc”. Revelația…i-am zis-o și lui, iar în consecință a încetat să mă mai bată la cap cu “mai ornezi mult mâncarea aia”. :)

A doua oară m-am întâlnit cu această carte în cadrul unui seminar. Atunci o colegă a explicat cum a ajutat-o să-și înțeleagă propriul limbaj dominant al iubirii exprimat în diverse situații de viață, dar și limbajul partenerului.

Cu vreo câteva săptămâni în urmă un titlu promovat pe Facebook.. cita cartea. Mai precis, Andrei Vulpescu i-a făcut o prezentare pe blogul său.

Observ deci că “Cele cinci limbaje ale iubirii”, o lucrare care pune sub lupa analizei cel mai proslăvit sentiment, nu-i destinată uitării, și continuă să provoace multe suflete la înțelegerea modului în care se exprimă… Iubirea. O face cu explicații simple, prin chestionare, un oarecare ghidaj, însă povestea aparține fiecăruia. Peste toate.. autorul folosește ca ingredient și umorul.

“Cele cinci limbaje ale iubirii” de Gary Chapman (ed. Curtea Veche) este cadoul pe care îl oferim pe profadesex.com cu ocazia Valentine’s Day.

Dacă și tu iubești pe cineva, și ai răspuns cuiva cu Da la întrebarea Will You Be My Valentine?.. scrie un comentariu de iubire, un citat sau lasă linkul unei melodii ce-ți inspiră dragoste, și poți câștiga cartea.

Concursul se încheie luni, 16 februarie.


Update 16 februarie- Vă mulțumesc tuturor pentru comentarii.

Cartea este câștigată de către Lidia. :)

Cu drag și… Amor Fati !!!

Laura-Maria Andreșan

Cărturești Carusel

Friday, February 13th, 2015

Librăria Cărturești Carusel s-a deschis !!!!! Locul este magic, și pur și simplu te poartă într-o altă dimensiune, una în care domnește cuvântul, educația, cultura, frumosul.

“Oricât de ocupat ai fi, trebuie să-ți găsești timp ca să citești. Altfel vei capitula în fața ignoranței” – Confucius

Librăria Carturesti Carusel se află chiar în inima Bucureștiului (strada Lipscani, nr. 55) și este locul perfect pentru îndrăgostiții de carte.

Fotografii de NEACȘU

Cu drag și … Amor Fati!!!

Laura-Maria Andreșan

Un plan…

Monday, February 9th, 2015

Valentine’s Day… bate la ușă. Da, ok, nu e nevoie de o zi anume să celebrăm Iubirea, dar.. dacă tot există de ce să nu facem data asta de 14 februarie mai specială. Nu? Păi să mă apuc de planuri… pentru mine și Iubirea mea. Primul, care-mi trece prin minte, s-ar desfășura cam așa:

Începem ziua cu o cafea la Starbucks, la noul local deschis în zona Centrului Vechi din București, mai exact la Hanul lui Manuc.

Apoi, dacă nu o să plouă, mergem la plimbare în parcul nostru preferat… unde eu am făcut prima mea declarație de dragoste. De data asta îmi propun să fac una nouă, acompaniată de un trandafir alb. Sincer.. cam am emoții pentru această parte. :) Sper să îmi iasă.

M-am gândit să ne luăm și un cadou simbolic, și cum amândurora ne plac lucrurile handmade am găsit un târg tematic ce are loc exact pe 14 Februarie în Ceainăria Cinci, situată pe strada Olimpului nr. 13, București. Nu le-am trecut pragul până acum, așa că abia aștept.

Pentru cină m-am gândit la un loc mai special și am ales Restaurantul Satya (București), unde se pregătește și un meniu adecvat acestei sărbători. O combinație de preparate vegan afrodisiace servite într-o atmosferă romantică. Locul ăsta are un fel de aură specială, cumva magică.. ce te face să te simți bine, să uiți de orice, iar tot ce trebuie să faci la Satya este să trăiești clipa.

Și apoi vom ajunge acasă… la Noi, în dormitorul nostru… Restul e poveste. Sau o să fie :) :) :)

Acum, că am pus planul pe hârtie sper să mă și țin de el :)

Sursă foto: Starbucks Hanul lui Manuc; Ceainăria Cinci; Restaurantul Satya.

Toate cele bune,

NEACȘU

Cine sunt eu…

Friday, January 23rd, 2015

Cine sunt eu? Dar, de ce întrebarea aceasta? De ce? Păi, pentru că sunt om, animal superior, capabil de conștiință de sine, apt să spună Eu Sunt, apt.. să fie!

Cine ești tu? Ești unul..diferit de mine, dar oarecum același, ne leagă specia, cultura, mediul, educația, umanitatea, povestea…

Cu aproape doi ani în urmă, am trecut prima oară prin experiența exercițiului care te provoacă să răspunzi la întrebarea Cine sunt Eu? un instrument de sondare/observare a sufletului larg utilizat -sub diverse forme- în programele de consiliere psihologică și dezvoltare personală. Atunci am răspuns cam așa- Sunt femeie, iubesc, cred, trăiesc și uneori visez. Sunt slabă, dar ai grijă că dacă te loveșți de mine te dărâmi, sunt puternică.. cât să pot să mă ridic. (…)

Sun om.. în lumea asta m-am născut din iubire, sunt un om liber, și cred sincer… ca bunătatea chiar poate să fie mai mult decât filozofie.

Cine sunt eu? O ființă complicată și complexă ce visează la lucruri simple ca… iubire, încredere, educatie. Sunt o ființă care-și dorește să fie o forță pozitivă în Univers. Desigur.. nu prea îmi iese, însă îmi dau silința. Am voie.. dragă Oglindă, oglinjoară?

Azi, după doi ani de călătorie interioară, realizez că oglinda mi-a permis.. mi-a dat voie, dar am aflat că reflexia nu se schimbă, ci doar modul în care o vezi. Și ce am văzut?

Am văzut că nu am fost deloc …femeie, nu iubeam, nu credeam, nu trăiam. Repetam un cerc, un pattern.. două, treizeci, fixații.

N-am știut să iubesc pentru că la rândul meu n-am fost iubită, sau cel puțin așa am interpretat eu lumea, când m-am născut în ea. Nu credeam în nimic, decât într-o simplă iluzie ce o găseam adesea în icoane, și asta pentru că mereu mă așteptam inconștient.. la o trădare. N-am învățat să cred, ci doar să mă adaptez suferinței. Și nici nu am fost suficient de norocoasă cât să-mi sublimez durerea în vreun talent, dar și în această privință… îmi dau silința.

Cine sunt eu?

Eu sunt om, deci capabilă să-mi amintesc și să conștientizez că un fapt nu s-a schimbat deloc în doi ani, poate acum doar așa un pic, și asta pentru că se exprimă altfel. Faptul este următorul- de când am citit prima oară cuvintele lui Mefisto, primul impuls de a răspunde la întrebarea Cine sunt eu.. este să le folosesc. Dar, niciodată până acum nu am făcut-o. Nu din prima, și nu atât de pe față, adică verbalizându-le, în fine, tastându-le.

Mefisto: Sunt spiritul ce-ntotdeauna neagă / și nu-n zadar, căci toate câte sunt / născute, vor pieri pe drept cuvânt / să nu fi fost nimic, era mai bine, / așa că tot ce voi numiți mereu Păcat, Distrugere, deci Răul /e însuși elementul meu” (Faust – J.W. Goethe)

Ca să devii un om mai bun trebuie să îți accepți răul, asta m-a învățat Nietzsche și viața, după ce am început s-o trăiesc. Datoria mea nu este doar să procreez, am obligația să mă creez înainte, sau voi reproduce doar un alt rău identic cu mine. Care rău? Unul pe care l-am acceptat că mi-e scris în ființă și modelat de experiență, și mi-a fost dat ulterior să-l cunoscut pe Lucifer, apoi, dansând cu el am observat că nu este decât o altă iluzie, la fel ca și Dumnezeul meu din altare, idei de care aveam nevoie ca să îmi justific ce nu am fost în stare să accept, răul și lipsa de sens. Dar s-au sfărâmat și unul și altul, căci ce este răul și ce este binele, în fond: “Dumnezeu a murit. Trăiască Supraomul. Amor Fati”- Friedrich Nietzche

Amor Fati: Iubește-ți Soarta… Care soartă s-o iubesc? Aceasta în care am înțeles că mă trag din nevăstuică, că sunt scrisă de o mașinărie genetică cu doar 4 litere –A.G.C.T (baze- adenină, guanină, citozină, timină), că sunt modelată cu scopul de a fi ființă superioară.. de privirea mamei, de mediu, de educație, dar că în fața neființei nu sunt mai deosebită cu nimic decât oricare altă specie, oricare altă vietate, însă în viață.. sunt o specie capabilă să dau sens. Mai mult, trebuie s-o fac, altfel pierd existența, căci e gol tot ce simți atunci când nu găsești legătura spre sens.

Cine sunt eu?

Eu sunt om, deci bun și rău, nu sunt construit să fiu numai bun, sau numai rău, ci sunt plămădită să mi se potrivească Calea de Mijloc.

Noi.. oamenii suntem ființe de mijloc cărora li se cuvine dreapta masură- așa ne-a spus Aristotel. Și a propovăduit că virtutea omenească nu este însă un absolut. Ea indică, ce-i drept, Absolutul, dar noi trebuie să ne mulțumim cu dreapta măsură, cea hărăzită oamenilor. Aristotel o numește –regula de aur.

Fericirea, atât de căutată de toți oamenii, nu se situează deci la extreme, fie ele și cele mai înălțătoare. Pentru om, fericirea rezidă în a acționa în sensul virtuții, potrivit omului. Pentru noi, nu există nimic mai bun… sau doar n-a descoperit Aristotel, ori poate restul aparține Zeilor. Dar, eu sunt un zeu muritor, așa îmi propovăduiește hermeneutica, și cum e înăuntrul meu este și în afara mea, așa m-a învățat sufletul cât am fost dispusă să-l privesc. Și am mai observat că nici măcar faptul că am dreptul la alegere, un fapt ce mă definește ca om, nu-mi aparține în totalitate, și că nici nu sunt atât de liber pe cât îmi place să cred că sunt. “Nu înțeleg ce au în vedere oamenii când vorbesc de liber arbitru. Eu simt, de exemplu, că vreau un lucru sau altul, dar, nu pot pricepe câtuși de puțin ce legătură are asta cu libertatea. Simt că vreau să-mi aprind pipa și o fac; dar cum pot să leg lucrul acesta de ideea de libertate? Ce stă în spatele actului de a voi să aprinzi pipa? Un alt act de voință?”- Albert Einstein în Cum Văd Eu Lumea.

Eu sunt o spirală într-o continuă dezvoltare, care implică atât ascensiune, dar și stagnare.

Eu sunt ființa conștientă de mine, de corpul meu, de sufletul meu, deci știu că am limite. Eu sunt om, pentru că am învățat să-mi văd și accept aceste limite, dar și să le pun în fața altora atunci când trebuie să îmi apar umanitatea, pentru că aceasta este prima mea obligație, sau trebuie să fie. Căci altfel … până la capătul istoriei, asasinatul va zămisli asasinatul, întotdeauna în numele dreptului, al onoarei și al păcii, până când, în sfârțit, zeii vor fi sătui de atâta sânge și vor crea o seminție care să știe ce înseamnă a înțelege. (…) Oamenii înțeleg astăzi acest adevăr îngrozitor —  își dau seama că jefuindu-și vecinul, te jefuiești pe tine însuți; căci jaful naște jaf, întocmai cum o vărsare de sânge naște alta. Așa-zișii învingători din război i-au jefuit pe învinși, iar acum observă că, făcând așa, s-au jefuit pe ei înșiși. Așa se face că acum domnește pretutindeni sărăcia și suferința. Mulți oameni văd că așa stau lucrurile, dar n-au curajul să înfrunte acest adevăr, ci aleargă, ca Macbeth, la căldarea vrăjitoarei”- Murphy într-un dialog socratic cu Albert Einstein publicat în cartea Cum Văd Eu Lumea (ed. Humanitas).

Eu sunt animalul care da, poartă un bagaj arhaic, dar care este capabil să se adapteze respectând reguli, acceptând diversitatea, comunicând. E drept, sunt și animalul din specia care este capabilă să ucidă în numele unei iluzii, fără ca viața să îmi fie amenințată, fără ca să îmi fie foame. De ce? Pentru că sunt animalul acela special, superior, care învață să se definească, să se cunoască, să trăiască prin relații și oglindirea în altul, un altul adus de lume și modelat de ea. Deci sunt omul care am învățat să fiu. Uneori poate nu am înțeles eu corect lecția, alteori poate nu a fost predată prea bine sau canalul de comunicare a fost defect, toate-s, posibile…

Cine sunt eu?

Eu sunt ființă capabilă să dea viață, deci femeie, și am aflat asta după ce mi-am recunoscut frigiditatea sufletului meu. Am luminat demonul, am început să-mi construiesc cuibul, deci să fiu femeie și împăcată cu rolul meu, sau măcar îmi dau silința. Știu că îmi iese uneori, în special atunci când am văzut ce animal pot să devin dacă îndrăznești să îmi ataci puii și casa.

Eu sunt om, dovada vie a evoluției, a creației, cândva strămoșii mei au coborât dintr-un copac, dar azi.. eu sunt mai mult decât ei, și asta pentru că aleg să fiu tot ce pot să fiu, adică în evoluție. Atât cât pot, atât cât mi-e predestinat, atât cât poate o mașinărie genetică să scrie o ființă cu doar 4 litere. Desigur, pot să sper …mereu… că sunt mai mult.

“În Inconștient (în sufletul inconștient, notă Laura) fiecare dintre noi este convins de nemurirea sa. Propria moarte nu este nici ea reprezentabilă și, cu fiecare încercare de a o face, putem observa că rămânem de fapt mai departe spectatori. (…) A suporta viața rămâne totuși prima grijă a tuturor oamenilor. Iluzia își pierde valoarea dacă ne tulbură în această direcție. Ne amintim vechea zicală: Si vis pacem, para bellum. Dacă vrei să menții pacea, pregătește-te de război. Ar fi adecvat timpului să o schimbăm: Si vis vitam, para mortem- dacă vrei să înduri viața, pregătește-te pentru moarte” – Sigmund Freud (“Studii despre Societate și Religie” -Opere Esențiale, volum 9, ed. Trei)

Dar apoi îmi amintesc că poate doar ne place să credem în povești, în fond cum să construim sensul? Și chiar așa, care ar fi sensul existenței dacă am fi convinși conștient de nemurirea noastră, dacă am acceptat-o? Am mai fi oameni, cui ne-am spune poveștile, cine ne-ar asculta, cum s-ar modela și remodela structura creierului nostru?

Ca om, capabil de cuvântare și de înțelegere, când spui și asculți o poveste, când ești implicat într-o poveste.. neuroștiințele au arătat cum creierul dă comanda pentru eliberarea unor hormoni- substanțe active. Unul este cortizolul secretat de glanda suprarenală (o întreagă conexiune și comunicare între axul hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian- :) mai exact), un hormon care ne-a permis supraviețuirea noastră ca specie. Un hormon care are puterea (printre alte funcții importante) declanșării instinctului primar de luptă sau fugi, instinct ce-l avem în comun cu animalele. Un hormon extraordinar de folositor până când nu mai este atât de bun în adaptare, și mai mult.. ne încurcă chiar viață socială de exemplu.

O altă substanță secretată de creier în timpul implicării într-o conversație este oxitocina ((hormon peptidic, sinteza și secreția este coordonată de implicarea hipofizei, hipotalamusului- privind la aspect general). Oxitocina, ocitocina - este o substanță cunoscută și în media, și promovată ca și hormonul dragostei, al atașamentului. Asta și este. Oxitocina este o substanța activă din construcția noastră biologică care ne permite să iubim, să ne atașăm.

Astfel, secreția celor două substanțe ne permite să reacționăm la mediu și la ceilalți oameni, la povești .. prin emoțiile, sentimentele pe care le antrenează (frică, bucurie, furie, iubire, etc). Aceste simțiri, aceste trăiri sufletești ne poziționează atât în spațiu cât și în timp, în realitatea trăită a lumii exterioare, dar ne permit și să ne formăm relații cu alții într-o conexiune cu lumea noastră interioară. Fiecare viață, fie a mea, fie a ta, fie a celui de lângă tine este o poveste… știm cu toții asta, la fel cum știm fiecare să ne-o povestim. Și o facem, pentru că tocmai acest fapt ne leagă între noi. Și repet… se naște întrebarea: Dacă am fi nemuritori cum ne-am spune povestea, sau cu cât interes am fi dispuși să ascultăm alte povești? Am mai fi oameni, ne-am mai apăra dreptul la umanitate? Am mai fi buni?

Cine sunt eu?

Foarte clar nu îmi este, dar îmi place ce încep să simt că sunt. Poate o să îmi fie mai simplu să înțeleg Cine Sunt… peste doi ani, cine știe. Acum simt doar că, într-un fel special, nu știu cum… prind cheag! Am voie?

Tu cine ești? Răspunde-ți :)

Cu drag și … Amor Fati !

Laura-Maria Andreșan